Legea privind organizarea Ministerului Apărării Naţionale a suferit unele modificări


Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale a fost modificată de OUG nr. 71/2020.

Se prevede că Direcţia medicală este asimilată structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.

Se abilitează ministrul apărării naţionale să emită ordine şi instrucţiuni privind: ordinea interioară în unitate, serviciul interior, instrucţia de front, onorurile şi ceremoniile militare, serviciul la bordul navelor militare, tragerile cu armament de infanterie, muzicile militare, disciplina militară, garnizoanele militare, educaţia fizică militară, zborul aviaţiei militare şi activitatea de informare şi relaţii publice.