Institutul Naţional de Sănătate Publică coordonează la nivel național activitatea de testare


Institutul Naţional de Sănătate Publică coordonează şi monitorizează la nivel naţional întreaga activitate de prelevare de probe şi testare pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS – CoV – 2, colectează toate datele despre rezultatele probelor, fiind singura instituţie abilitată să raporteze datele oficiale Ministerului Sănătăţii şi altor autorităţi naţionale şi internaţionale.

În acest sens în Monitorul Oficial nr. 389/2020 a fost publicat Ordinul nr. 807/2020 pentru stabilirea atribuţiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS – CoV – 2 la nivelul unor unităţi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti organizează recoltarea şi transportul probelor prelevate la unităţile sanitare sau în alte locaţii şi testarea acestora de către unităţile de specialitate care realizează testarea RT – PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus COVID – 19, prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare unităţi de specialitate, în concordanţă cu capacitatea maximă de testare a acestora şi numărul de probe în aşteptare.