Procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis


În Monitorul Oficial nr. 375/2020 a fost publicat Ordinul nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat.

Aceste instrucţiuni se aplică în cazul recuperării sau rambursării unui ajutor de stat sau de minimis, decise de către Comisia Europeană, furnizorii sau administratorii naţionali sau Consiliul Concurenţei.

Ajutorul de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat include şi dobânda aferentă. Dobânda este datorată de la data efectuării plăţii de către furnizor a ajutorului de stat sau de minimis până la data recuperării sau a rambursării integrale a acestuia.

Cuantumul dobânzii este calculat pe baza unei rate adecvate, specifică României, stabilită de către Comisia Europeană.

Rata dobânzii ce urmează să se aplice este rata publicată de Comisia Europeană, în vigoare la data la care ajutorul care trebuie rambursat sau recuperat a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată, la care se adaugă 100 de puncte de bază.