Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a suferit recent unele modificari.
În Monitorul Oficial nr. 327/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 15/2020 privind modificarea art. 30 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 74/2013.
Se prevede că, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop. Citaţiile şi celelalte acte de procedură menţionate se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.