Conform OUG nr. 32/2020 începând cu luna aprilie 2020 şi până la expirarea termenului de 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire asupra drepturilor achitate de casele teritoriale de pensii.
Sunt avute în vedere popririle dispuse în baza titlurilor executorii emise/realizate de către:
- organul fiscal central, în vederea executării silite a creanţelor datorate bugetului general consolidat;
- organele fiscale locale, în vederea executării silite a creanţelor datorate bugetelor locale;
- casele teritoriale de pensii, în vederea recuperării creanţelor bugetare reprezentând debite provenite din prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale pentru care s-a luat măsura recuperării prin reţinere/compensare;
- executorii judecătoreşti, pentru recuperarea creanţelor comerciale, inclusiv cele aferente contractelor de credit bancar învestite cu formulă executorie.
La data publicării OUG nr.32/2020 prestaţiile aferente lunii aprilie a.c. erau deja comunicate la plată, însă trebuie precizat că sumele reţinute în luna aprilie vor fi restituite odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, conform prevederilor ART. XVIII, alin.(3) din OUG nr.32/2020.