O nouă tehnologie transmite locaţia celor care sună la numărul unic naţional de urgenţă!


Cetăţenii care sună la numărul de urgenţă 112 de pe smartphone beneficiază de tehnologia Advanced Mobile Location (AML).

Această tehnologie permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgenţă şi nicidecum în alte condiţii.

AML vine şi în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire care trimit SMS la 113 de pe telefoanele cu sistem de operare Android.