Comisia Europeană doreşte creşterea producţiei de echipamente medicale


Comisia pune la dispoziţie un set de orientări pentru a-i ajuta pe producători să crească producţia de echipamente şi materiale medicale esenţiale în trei sectoare: fabricarea de măşti şi alte echipamente individuale de protecţie (EIP), de produse pentru curăţarea mâinilor fără clătire şi de dezinfectanţi pentru mâini şi imprimarea 3D în contextul epidemiei de coronavirus.

În zilele ce urmează vor fi publicate, de asemenea, orientări privind dispozitivele medicale. Aceste documente urmăresc, de asemenea, să-i ajute pe producători şi autorităţile de supraveghere a pieţei să se asigure că produsele menţionate respectă standardele de siguranţă necesare şi sunt eficace.