Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar pentru a permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul epidemiei de COVID-19.

Cadrul temporar pentru sprijinirea economiei în contextul epidemiei de COVID-19, bazat pe articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, recunoaşte faptul că întreaga economie a UE se confruntă cu o perturbare gravă. Pentru a remedia această situaţie, cadrul temporar prevede cinci tipuri de ajutoare:

(i) granturi directe, avantaje fiscale selective şi plăţi în avans: statele membre vor putea să instituie scheme care să permită acordarea unei finanţări de până la 800 000 EUR unei întreprinderi pentru a răspunde nevoilor urgente de lichiditate ale acesteia;

(ii) garanţii de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi de la bănci: statele membre vor fi în măsură să furnizeze garanţii de stat pentru a se asigura că băncile continuă să acorde împrumuturi clienţilor care au nevoie de ele;

(iii) împrumuturi publice subvenţionate pentru întreprinderi: statele membre vor putea acorda întreprinderilor împrumuturi cu rate ale dobânzilor favorabile. Aceste împrumuturi pot ajuta întreprinderile să acopere nevoile imediate atât de capital circulant, cât şi de investiţii;

(iv) garanţii pentru băncile care direcţionează ajutorul de stat către economia reală: unele state membre intenţionează să se bazeze pe capacităţile de creditare existente ale băncilor şi să le utilizeze drept canal de sprijin pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Cadrul clarifică faptul că un astfel de ajutor este considerat un ajutor direct acordat clienţilor băncilor, nu băncilor în sine, şi oferă orientări cu privire la modul în care se poate asigura faptul că denaturarea concurenţei dintre bănci este minimă;

(v) asigurarea creditelor la export pe termen scurt: cadrul introduce o flexibilitate suplimentară cu privire la modul de a demonstra că anumite ţări prezintă riscuri neasigurabile pe piaţa privată, permiţând astfel ca statul să furnizeze, atunci când este necesar, asigurarea creditelor la export pe termen scurt.