Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului justiţiei privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate.
Prin Ordin se aprobă modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, denumită în continuare ANP şi al unităţilor subordonate, precum şi activităţile de educaţie pentru promovarea integrităţii.
Prevenirea corupţiei constituie ansamblul măsurilor adoptate în scopul reducerii incidenţei faptelor de corupţie săvârşite de personalul sistemului administraţiei penitenciare, al adoptării unui comportament integru şi al creşterii încrederii angajaţilor şi cetăţenilor în instituţie