Atenţie! Adeverinţele privind grupa de muncă trebuie să respecte prevederile legale pentru a fi valorificate


Casa Naţională de Pensii Publice a emis un comunicat prin care aminteşte că dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG 257/2011, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.