Consiliul a adoptat, prin procedura scrisă, decizia privind încheierea Acordului de retragere în numele UE. Acest pas are loc în urma votului de aprobare al Parlamentului European din 29 ianuarie şi a semnării acordului de retragere de către UE şi Regatul Unit la 24 ianuarie.
Intrarea în vigoare a acordului de retragere reprezintă sfârşitul perioadei prevăzute la articolul 50 din TUE şi începutul unei perioade de tranziţie care va dura până la 31 decembrie 2020. Această perioadă de tranziţie prevăzută în acordul de retragere urmăreşte să acorde mai mult timp cetăţenilor şi întreprinderilor pentru a se adapta.
În perioada de tranziţie Regatul Unit va continua să aplice dreptul Uniunii, dar nu va mai fi reprezentat în instituţiile UE. Perioada de tranziție poate fi prelungită o singură dată, pentru o perioadă de cel mult unul sau doi ani, în cazul în care ambele părîi convin asupra acestui lucru înainte de 1 iulie 2020.