Serviciile publice de paşapoarte vor îndeplini noi atribuţii!


Conform Ordonanţei nr 3/2020 serviciile publice comunitare de paşapoarte vor îndeplini noi atribuţii.

Aceasta prevede că serviciile publice comunitare de paşapoarte sunt structuri de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice şi au următoarele atribuţii principale:
a) primesc şi soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple, în conformitate cu prevederile legii, ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte;
b) administrează şi valorifică registrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, de evidenţă a paşapoartelor simple şi furnizează, la cererea justificată a persoanelor fizice sau juridice/entităţilor îndreptăţite, date din cuprinsul acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv a celor privind protecţia datelor cu caracter personal;
c) efectuează verificări în evidenţa paşapoartelor, la solicitarea Direcţiei generale de paşapoarte, cu privire la minorii de cetăţenie română neînsoţiţi sau supuşi unor măsuri de protecţie instituţională în străinătate, cetăţenii români accidentaţi, spitalizaţi, decedaţi, aflaţi în situaţii care le pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea, sau care au încălcat legile statelor în care au călătorit, în scopul identificării ori, după caz, informării familiei sau reprezentantului legal cu privire la situaţia de dificultate în care se află cetăţeanul român în străinătate;
d) furnizează permanent, în cadrul Sistemului naţional informatic de evidenţă a paşapoartelor simple, informaţii necesare actualizării acestuia.