Anul acesta comisionului unic de analiză în cadrul programului “Prima casă” va fi de 0,15%!


Ordinul 102/2020 privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune şi al comisionului unic de analiză în cadrul programului “Prima casă”, precum şi al comisionului de administrare şi al comisionului de risc în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost publicat în Monitorul Oficial nr 57/2020.

Acesta prevede că pentru anul 2020 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN (FNGCIMM), în numele şi contul statului român, în cadrul programului “Prima casă”, la nivelul de 0,40% pe an calculat la soldul garanţiei statului.

Comisionul unic de analiză va fi de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de FNGCIMM în cadrul programului “Prima casă”.

Iar comisionul de administrare pentru garanţiile acordate în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost stabilit la nivelul de 0,40% pe an, calculat la soldul finanţării garantate, şi comisionul de risc în valoare de 1% aplicat la valoarea garantată.