Lacunele sistemului medical


malpraxisMinisterul Sănătăţii a anunţat că salariile de peste 1.000 de euro pentru medicii primari din sistemul public şi o lege echitabilă a malpraxisului sunt priorităţi. Soluţiile, însă, sunt în fază iniţială şi sunt prezentate prin termeni precum ”proiect“ şi ”dezbatere“.

Potrivit declaraţiilor date de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în următoarele săptămâni va începe dezbaterea publică pe noua lege a malpraxisului, aflată în lucru la minister.

Nevoia modificării legislaţiei reiese din datele cu privire la modul lacunar în care se gestionează cazurile de malpraxis.

Eugen Nicolăescu a vorbit şi despre un alt proiect legislativ, prin care promite vindecarea unei alte răni a sistemului de sănătate: salariile foarte mici ale medicilor.

Soluţia, după părerea lui Nicolăescu, ar fi o nouă lege care prevede opţiunea ca medicul să lucreze cu jumătate de normă în sistemul public şi cu jumătate în cel privat.

Potrivit ministrului, după aplicarea acestei legi pe criterii la care se adaugă şi cele de competenţă, care pot să aducă şi alţi bani, salariul unui medic primar ar putea ajunge la peste 1.000 de euro pe lună.

Noua lege ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014.