Comisia Europeană a propus facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice


Comisia Europeană a propus facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice. România și alte state europene au fost atenționate că nu a făcut pasul în acest sens.

România și alte 11 țări membre UE nu au transpus încă normele UE privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice sau nu au implementat încă standardul european de facturare electronică.

Comisia Europeană a decis, în data de 21 mai 2019, să trimită o scrisoare de punere în întârziere către 12 state membre (Cipru, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Luxemburg, România, Slovacia, Slovenia şi Spania) care nu au transpus încă normele UE privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice (Directiva 2014/55/UE) sau care au nu au implementat încă standardul european de facturare electronică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Până în data de 17 aprilie 2019, autorităţile publice care efectuează achiziţii publice în UE ar fi trebuit să adopte standardul european privind facturarea electronică şi să poată primi şi prelucra facturi electronice în consecinţă.