Economia globală pare departe de forța de creștere cu care ne obișnuise în anii trecuți. Din contră, din diferite părți încep să fie trase din ce în ce mai multe semnale de alarmă.
În aprilie, exporturile japoneze au fost la -2,4% de la an la an, în declin pentru a cincea lună consecutiv. Exporturile taiwaneze pentru aceeași lună s-au aflat din nou în contracție, la -3,7% de la an la an. Aceasta e o cifră mai bună decât cea estimată de piață (-6,4%), dar, așa cum știm cu toții, cu un punct nu se face o tendință. Cel mai probabil lucrurile se vor înrăutăți în luna mai. Ministrul economiei se aștepta ca exporturile de la an la an să fie între -7,6% și -10%, notează specialiștii.
Nici în Thailanda, Coreea de Sud sau China, lucrurile nu stau mai bine. Exporturile thailandeze pentru aprilie au fost în scădere cu 2,6% – a doua lună consecutivă de scădere, exporturile scăzând în cinci din ultimele șase luni. Exporturile sud coreene din primele 20 de zile din mai au fost în scădere 11,7% de la an la an, iar exporturile către China au scăzut la -15,9%.