Un proiect de OUG prevede modificări fiscale!


Proiect important pe masa Guvernului. Din dispoziția prim-ministrul României, Ministerul Finanțelor Publice a inițiat un proiect de OUG, care este în curs de finalizare, și care vizează trei măsuri legislative, de importanță majoră atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul economic. După finalizarea proiectului de act normativ, MFP îl va publica pe site-ul propriu spre consultare publică.

Măsurile vizează:

1. Eliminarea inechităților rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuții de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel.

Astfel, se propune reglementarea expresă a anulării contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza lunară sau, după caz, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, respectiv decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe țară, aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

2. Modificarea termenului de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuții, având în vedere volumul semnificativ de decizii de impunere pentru stabilirea contribuției aferente perioadei 2014 – 2017, care nu au fost comunicate contribuabililor până la data de 15 martie 2019, cu consecința punerii contribuabililor în imposibilitatea de a beneficia de acordarea bonificației, independent de voința acestora, în condițiile în care OUG nr.89/2018 condiționează acordarea bonificației de plata contribuției până la 31 martie 2019.

3. În ceea ce privește TVA, se propune reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, bio, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În prezent, potrivit prevederilor Codului fiscal, se aplică cota redusă de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, semințe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.