Se pregăteşte o amnistie fiscală atât pentru firmele de stat cât şi pentru societăţile comerciale


Ministrul Finanţelor Publice a afirmat că Guvernul pregăteşte “un pachet de măsuri” privind o amnistie fiscală atât pentru firmele de stat, cât şi pentru societăţile comerciale cu capital privat, el spunând că nu s-a discutat încă despre o amnistie fiscală şi în ceea ce priveşte debitorii către bugetul de stat care sunt persoane fizice.

“A rămas că discutăm în Guvern în cursul lunii mai şi o să prezentăm în mod public un pachet de mai multe măsuri printre care se va afla şi această amnistie fiscală pentru companiile atât private, cât şi cele publice” a afirmat ministrul Finnaţelor.

Ministrul a spus că o eventuală amnistie pentru persoanele fizice „este o altă discuţie” în privinţa căreia se va lua o decizie la nivel de guvern.