Unele pensii vor fi impozitate cu 90%!


Pensiile ar urma să fie impozitate cu 90%. Potrivit unui proiect de lege supraimpozitarea ar urma să se aplice în cazul pensiilor care depășesc 10.000 de lei. Acțiunea legislativ[ dă o lovitură năucitoare foștilor magistrați. Propunerea de modificare a Codului Fiscal echivalează practic cu o plafonare a pensiilor, măsură pe care iniíatorul o consideră una de echitate socială.

Potrivit inițiatorului, prevederea în cauză face ca pensiile foarte mari să nu fie impozitate cum ar trebui. ”Există o discrepanță foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt, în medie, la un nivel de 1.150 de lei, și alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depășesc praguri de bun simț ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomice de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult, până la suma de 73.890 de lei, pe care o primește, conform informațiilor publice, un fost magistrat, sumă din care impozitul reținut este de 7.189 de lei”, a susținut acesta.

Proiectul de lege a fost depus la Senat și este în perioada de dezbatere publică, înainte de a parcurge procedurile legislative.