Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei s-a amânat și va fi dezbătută miercuri, în plenul Senatului.
În moţiune se solicită ”încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti”.
Semnatarii moţiunii îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la “modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi a statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României”.