Ministrul afacerilor interne a avut o serie de discuții bilaterale cu omologul său bulgar în marja celei de-a cincea reuniuni a Consiliului de Cooperare la nivel înalt între România și Republica Bulgaria, potrivit unui comunicat.
Discuțiile au abordat teme comune de interes legate de coordonarea pe dosarele europene aflate pe rol, securizarea frontierei comune și implicit a frontierei externe a UE, prevenirea și combaterea migrației ilegale, cooperarea polițienească.
Cele două părți au reiterat angajamentul pentru coordonarea în continuare a eforturilor în vederea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Cu acest prilej, a fost semnat și Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în domeniul situațiilor de urgență, instrument important care va contribui la dezvoltarea relaţiilor cu partenerii din Republica Bulgaria în domeniul prevenirii, pregătirii şi răspunsului în caz de urgenţe majore, dezastre naturale şi tehnologice şi incendii.
Acordul reglementează principiile şi modalităţile tehnice de desfăşurare ale acţiunilor de prognozare, prevenire, evaluare, limitare şi înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă, într-o manieră armonizată cu cerinţele şi recomandările privind cooperarea internaţională în materie.