Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în baza obligației de transparență în ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor, reglementată de art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumator, banca are obligația să stipuleze clar pentru ce servicii pretinde sume de bani de la consumator.

Altfel, în lipsa evidenţierii serviciilor aferente costurilor rezultate prin perceperea comisionului de acordare credit şi cel suplimentar, este evidentă încălcarea obligaţiei de transparenţă sancţionată de lege cu nulitatea clauzei. În speță, intanța a fost învestită cu analiza caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare credit şi cel pentru serviciu suplimentar, în ambele situaţii reţinând că nu reiese din contract corespondenţa acestor costuri în servicii bancare, motiv pentru care condiţia bunei credinţe nu a fost reţinută ca fiind confirmată. De vreme ce proba contrară nu a fost făcută, în sensul negocierii contractului în ceea ce priveşte conţinutul concret al clauzelor contractuale, în mod corect s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor sus-menţionate.

(Decizia nr. 199 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)