Pentru aderarea la EURO, România are nevoie de reforme structurale!


România ţinteşte aderarea la Zona Euro, dar pentru asta are nevoie de reforme structurale care să sprijine convergenţa reală şi o consolidare bugetară solidă, se arată în studiul “Cadrul Financiar Multianual post-2020: riscuri şi oportunităţi pentru România”. Studiul face parte din seria Studii de Strategie şi Politici SPOS 2018 realizată de Institutul European din România.

Conform studiului, piaţa unică nu creează condiţii egale de concurenţă dacă avem în vedere dotarea cu factori de producţie, puterea foarte diferită a firmelor şi statelor. Există o condiţionalitate lăuntrică în mecanismul accesării fondurilor UE în măsura în care, de pildă, OLAF verifică corectitudinea folosiri acestor resurse.

„Este adevărat că un regim de noi condiţii care ar lega accesul de modul în care un stat membru îndeplineşte Recomandările Specifice de Ţară (RSŢ) are de ce să intre în discuţie. Trebuie subliniat totodată că statele membre ale UE trebuie să respecte valorile statului de drept, regulile de bază ale funcţionarii UE”, arată documentul.