ANAF a desfăşurat operaţiunea “Integrum”


Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au verificat 160 de firme şi au sigilat 1.144 de depozite din complexul comercial Dragonul Roşu.

În prima săptămână a operaţiunii’ Integrum’, aceștia au identificat atât abateri minore, pentru care au aplicat patru avertismente, dar şi alte contravenţii, care nu intră sub incidenţa Legii prevenirii, pentru sancţionarea cărora au dispus atât 107 amenzi în cuantum total de 1.504.500 lei, cât şi confiscări de numerar, venituri şi mărfuri fără acte justificative în valoare totală de 6.344.272 lei. Mărfurile confiscate au fost în proporție de 88% articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Motivul pentru care inspectorii antifraudă au declanșat operaţiunea ‘Integrum’ deoarece au fost identificate lanţuri tranzacţionale frauduloase de aprovizionare cu bunuri şi mărfuri, fără documente justificative, care se depozitează în spaţiile din Dragonul Roşu.“Printre obiectivele prioritare ale conducerii actuale a Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală se numără destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi reducerea evaziunii fiscale, în vederea atingerii obiectivului strategic de creştere a gradului de conformare voluntară la declarare şi plată”, se menționează într-un comunicat de presă.