Norma privind aderarea la fondurile de pensii a fost modificată!


Modificarea Normei din 2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat pentru a permite şi retragerea participanţilor a fost publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, Norma 4/2019 va permite participanţilor să se retragă din fondurile de pensii administrate privat, conform OUG 114.

Conform noii norme, cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, corect şi complet formulată de către un participant în baza art. 32 alin. (6) din Lege, are drept efect încetarea plăţii contribuţiilor începând cu contribuţia aferentă lunii în care a fost depusă cererea.

De asemenea, a fost introdusă o nouă anexă cu Cererea cadru privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat. Norma a fost aprobată de ASF în data de 28 februarie 2019.