Parlamentul a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019


Parlamentul a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare.

S-au înregistrat 245 de voturi “pentru”, 115 – “împotrivă” şi 2 abţineri.

Proiectul de buget pe 2019 a fost votat după mai puţin de o oră de dezbateri în aceeaşi formă în care fusese adoptat şi în urmă cu aproape o lună.

Şeful statului, care a şi contestat legea la Curtea Constituţională, iar sesizarea a fost respinsă, şi-a epuizat astfel căile de atac şi va fi nevoit să o promulge.