Membrii unei cooperative agricole ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe clădiri şi terenuri agricole. Condiţia este ca aceştia să fi comercializat, prin intermediul cooperativei, cel puţin 50% din producţia valorificată în anul fiscal anterior celui pentru are se acordă scutirea.
Producătorii agricoli care fac parte dintr-o cooperativă ar putea beneficia de scutiri de impozite pe clădiri şi terenuri, dacă comercializează cel puţin jumătate din producţa realizată prin intermediul cooperativei, se arată într-un proiect de Ordin lansat în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii.
Astfel, potrivit proiectului, nu se va mai datora impozit pentru clădirile deținute și utilizate în activitatea agricolă de către contribuabilii, membri cooperatori, care au comercializat minimum 50% din producția valorificată în anul fiscal anterior celui pentru care se acordă scutirea, prin/către cooperativele agricole.
În cazul clădirilor aflate în coproprietate, scutirea de impozit pentru clădirile utilizate în scopul desfășurării activității agricole se acordă corespunzător cotei-părți din dreptul de proprietate deținută de membrul cooperator care respectă condiția de valorificare prin cooperativă.