O nouă taxă surprinzătoare intră în vigoare la sfârșit de martie în toate magazinele din România. Astfel, la fel ca pe vremea comunismului, vom plăti o garanție pe orice sticlă sau recipient. Măsura are un tentă ecologică, deoarece statul speră ca prin această prevedere să responsabilizeze cetățenii să recicleze. Cu toate acestea, oamenii trebuie să păstreze bonul fiscal pentru fiecare sticlă cumpărată dacă vor să recupereze banii, detaliu care face procesul extrem de anevoios.
Noua taxă, care va intra în vigoare din 31 martie, ar trebui să îi încurajeze pe români să recicleze. Pentre fiecare recipient vom plăti în plus 50 de bani, pe care îi vom recupera dacă îl ducem înapoi la magazin.
România stă slab la acest capitol şi riscăm amenzi de sute de mii de euro pe zi.
Garanţia se va recupera de la acelaşi supermarket sau lanţ de magazine de unde au fost cumpărate sticlele, însă va fi nevoie de bonul fiscal.
De exemplu, pentru o navetă de 20 de sticle de bere plăteam 50 de lei. Acum vom achita în plus o garanţie de 50 de bani pentru fiecare sticlă. Adică 60 lei. Dacă ducem cele 20 de sticle înapoi la acelaşi supermarket sau lanţ de magazine de unde le-am cumpărat, împreună cu bonul fiscal, vom putea recupera cei 10 lei.