Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, cu opinie majoritară, că cererea de îndreptare a erorii materiale regăsită în numele părţii se justifică şi dacă greşeala nu este a instanţei, ci a părţii care a indicat eronat numele.

În opinia separată, s-a reținut că nu poate fi calificată drept eroare o lipsă de identitate de nume prin raportare la acte ulterioare pronunţării hotărârii vizate de această cerere, atâta timp cât numele părţii din cererea de chemare în judecată trebuie să fie cel din actele de identitate de la acea dată. Chiar și dacă se acceptă ideea că procedura îndreptării erorii materiale prevăzute de art. 281 alin. 1 C. proc. civ. ar putea viza şi îndreptarea erorii din hotărâre determinată de eroarea părţii din cererea de chemare în judecată şi actele procesuale ulterioare, calificarea ca eroare (privind numele părţii) trebuie verificată prin raportare la acte de identitate existente la data desfăşurării procesului.

În speță, dat fiind obiectul acțiunii (restituire imobil), verificarea titlului de proprietate trebuie făcută prin raportare la numele părţilor aşa cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată, în funcţie de acestea putându-se face dovezi în cursul procesului legate de eventualele neregularităţi din acte, iar scopul procedurii îndreptării erorii materiale nu este acela de a îndrepta erorile din actele de identitate ale părţilor, ci de a îndrepta erorile materiale din hotărâri raportat tocmai la actele de identitate ale părţilor existente la data pronunţării hotărârii, iar nu la acte de identitate ulterioare.

(Decizia nr. 377 din 13 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)