Consumatorii casnici vor primi energie electrică la tarife reglementate


Metodologia de stabilire de către ANRE a preţurilor reglementate la energia electrică, cele la care va fi tarifată populaţie, publicată în Monitorul Oficial deja, include şi micile centrale fotovoltaice ale prosumatorilor printre sursele de producţie care asigură energia pentru populaţiie.

Potrivit legii, la cerere, furnizorii sunt obligaţi să încheie contracte de preluare a energie electrice produse de micii producători. Preţul la care se cumpără energia este preţul mediu al anului precedent de pe Piaţa pentru Ziua Următoare, deci pentru acest an prosumatorii primesc 22 de bani/kWh injectat în reţea. Suma pentru energia produsă este scăzută din factura de electricitate, în cazurile, cele mai întâlnite de altfel, în care gospodăria extrage din reţea mai multă energie decât introduce.

Tot ca o relaxare a reglementărilor pentru prosumatori, legislaţia nu mai impune o limită maximă a puterii care poate fi preluată în reţea, aşa cum a apărut în diverse proiecte de reglementare anterioare, deci oricine îşi instalează un sistem fotovoltaic on-grid acasă poate face contract cu furnizorul pentru a livra energia în reţea.