Vârsta minimă de pensionare s-ar putea modifica pentru poliţişti şi militari!


Vârsta minimă de pensionare s-ar putea modifica pentru mii de români. Totul este prevăzut într-un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

Sunt vizaţi poliţiştii, dar şi cadrele militare. Potrivit proiectului, pus în dezbatere la Senat, se propune creşterea vârstei minime de pensionare, dar şi posibilitatea de a lucra în continuare în urma împlinirii vârstei standard de pensionare.

Astfel, poliţiştii şi militarii ar putea să se pensioneze la vârsta de 50 de ani, se arată în propunerea legislativă.

Mai mult, aceştia îşi pot continua activitatea, la cerere, după ce au atins vârsta standard de pensionare. Este vorba despre o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Parlament, promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.