Planul Naţional de Dezvoltare Rurală va fi abandonat, ca şi concept, în exerciţiul 2021-2027, în condiţiile în care va exista un nou concept al Politicii Agricole Comune (PAC), a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
“În primul rând vom abandona Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ca şi concept, el se va stinge în exerciţiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plăţile directe şi cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept anume acela de ‘Plan Strategic Naţional’, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înţelegând FEGA şi FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Naţional dorinţele statale, deciziile, dorinţele care izvorăsc dintr-o cerinţă a satului românesc şi dintr-o nevoie a fermierului român. Iată deci, că vom fi nevoiţi să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim şi întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinţei interesului fiecărei ţări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente uşoare de lucru şi să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice ţară, prin Planurile Naţionale Strategice”, a subliniat ministrul, citat într-un comunicat al ministerului de resort.