Trei sute de inspectori ANAF sunt detașați la PÎCCJ. Aceștia lucrează cu procurorii și ofițerii serviciilor în echipe mixte pentru a combate evaziunea fiscală. Situația este deosebit de gravă, întrucat ANAF este o instituție a Executivului, aflată în afara autorității judecătorești, din care face parte Ministerul Public.
Mai mult, potrivit legii, în caz că există suspiciuni de evaziune fiscală sau de sustrageri de la plata TVA, ANAF este parte în litigiile cu agenţii economici, şi sesizează Parchetul pentru a se lua măsurile cuvenite: clasarea cauzelor sau sesizarea instanţei cu rechizitorii, ori cel mai grav pentru un agent economic, instituirea de măsuri asiguratorii (sechestre, popriri) care duc automat la falimentarea agenţilor economici aflaţi în cercetare penală.
Dacă se vor constata probleme, controlul va fi extins pe tot lanţul de tranzacţionare, respectiv asupra societăţilor care au contractat deja achiziţia bunurilor importate.
Acţiunea vizează nu numai verificarea operaţiunilor de import, ci şi tranzacţiile ulterioare, respectiv livrarea, utilizarea, consumul pe teritoriul naţional şi livrarea intracomunitară ori exportul mărfurilor.