Ghidul de finanţare a instalării de panouri fotovoltaice a fost finalizat


Ghidul de finanţare a instalării de panouri fotovoltaice prin care statul oferă până la 20.000 de lei oricărui doritor a fost finalizat şi este trimis la Monitorul Oficial pentru publicare. Condiţiile au fost relaxate faţă de prima variantă, pusă în dezbatere publică în august, spune preşedintele AFM.

“Ghidul este finalizat şi l-am trimis la Monitorul Oficial, azi-mâine va fi publicat, luni cel mai târziu. Am preluat toate observaţiile făcute în perioada dezbaterii publice, au fost foarte utile. Dăm drumul la sesiunea de acreditare a instalatorilor, care se va termina în februarie, iar începând din luna martie doritorii se vor putea înscrie în program”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).