Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, având în vedere specificul cererilor de chemare în judecată în materia contenciosului administrativ, că o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 18 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004. În speță, cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat într-o adresă astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. 1 C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea adresei emise de Garda Forestieră de Mediu, respectiv competența aparține tribunalului.
(Decizia nr. 643 din data de 19 februarie 2018 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect conflict negativ de competență)