Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand” a fost respinsă!


Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand”, prin care se cere demisia ministrului de resort a fost dezbătută şi respinsă astăzi în plenul Senatului.

Senatul a respins moţiunea prin care se cerea demisia ministrului de resort.

Un număr de 35 de senatori care au semnat moţiunea susţineau că activitatea ministrului Trif este marcată de “o totală lipsă de transparenţă” şi atrăgeau atenţia că execuţia bugetară a Ministerului Turismului se opreşte în luna august 2017.

„Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, demonstrează pe zi ce trece că a conduce acest minister este o pălărie prea mare pentru el. Îl sfătuim, pe această cale, ca, în loc să-şi cosmetizeze imaginea şi să se ocupe cu urzeala unor conflicte, mai bine să se aplece asupra problemelor reale din turism, să se ocupe de promovarea imaginii turistice a României în plan internaţional şi îi lansăm cea mai grea provocare, o misiune dusă la îndeplinire cu succes de agenţiile de turism care atrag inclusiv străini prin pachetele oferite: să-şi convingă colega de partid, primar al municipiului Bucureşti, că dacă tot oferă mită excursii gratuite pensionarilor, din banii contribuabililor, măcar să încurajeze turismul autohton. 2018 este anul Centenarului României moderne!”, scriu iniţiatorii în moţiune.