Mamele cu mai mulţi copii s-ar putea bucura de reducerea vârstei de pensionare


Se reduce vârsta de pensionare pentru mii de români, asta după ce senatorii au adoptat ieri, cu 81 de voturi pentru, 12 împotrivă și 8 abțineri, noua Lege a Pensiilor.

Sunt vizate mamele care au mai mulţi copii. Potrivit noii legi, acestea vor avea posibilitatea să iasă mai devreme la pensie.

În cazul în care vor cere acest lucru, mamele vor putea să scadă doi ani pentru fiecare copil. Dacă vor dori acest lucru, mamele sunt obligate să se implice activ în creşterea copiilor până la vârsta de 16 ani.

De asemenea, pentru a beneficia de reducere, acestea trebuie să îndeplinească şi condiţia stagiului minim de cotizare.Stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Pentru al patrulea copil, mamele vor primi o reducere de doar un an. Conform legii, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să obţină şi votul deputaţilor, să fie promulgat de preşedinte, şi publicat în Monitorul Oficial!