Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au oprit și verificat în trafic 43.794 de autovehicule. Amenzile au fost de aproape de 500.000 de euro.
Din luna august până în prezent, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au oprit şi verificat în trafic 43.794 de autovehicule de transport marfă în proximitatea punctelor de trecere a frontierei de stat, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi fraudei vamale. După verificarea legalităţii documentelor aferente mărfurilor transportate, inspectorii au identificat mărfuri transportate fără acte legale de provenienţă.
Ca urmare a constatării acestor contravenţii s-au dispus sancţiuni totale de 5,90 mil. lei, dintre care amenzi în cuantum total de 2,30 mil. lei, confiscări de mărfuri în valoare de 3,37 mil. lei şi confiscări de numerar în sumă totală de 226.275 lei.