OUG 13/2013 – serviciile poștale


GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind serviciile poştale

Având în vedere Directiva 97/67/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, modificată şi completată prin Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurenţă a serviciilor poştale ale Comunităţii,
având în vedere modificările survenite asupra textului Directivei 97/67/CE ca urmare a adoptării Directivei 2008/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii,
ţinând cont de faptul că obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea Directivei 2008/6/CE în legislaţia naţională până cel târziu la data de 31 decembrie 2012 nu a fost dusă la îndeplinire,
întrucât, ca urmare a nerespectării termenului de transpunere a Directivei 2008/6/CE, Comisia Europeană a declanşat proceduri prealabile acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, România primind din partea Comisiei Europene în data de 31 ianuarie 2013 Notificarea de punere în întârziere în cauza nr. 2013/0069,
având în vedere că o întârziere suplimentară în ceea ce priveşte respectarea acestei obligaţii poate atrage emiterea de către Comisia Europeană a avizului motivat de încălcare a obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi, ulterior, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
ţinând seama de faptul că Directiva 2008/6/CE a prevăzut drepturi în favoarea utilizatorilor într-un mod suficient de concret şi de detaliat, astfel încât, prin neasigurarea efectivităţii unor astfel de drepturi, consecinţă a netranspunerii în termen a directivei indicate, se afectează îndeosebi în mod direct interesele utilizatorilor serviciilor poştale,
ţinând cont de faptul că, potrivit art. 260 alin. (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, răspunderea României pentru încălcarea obligaţiilor de a transpune Directiva 2008/6/CE se poate concretiza în plata atât a unei sume forfetare, cât şi a unor penalităţi cu titlu cominatoriu,
având în vedere faptul că, prin Comunicarea Comisiei Europene SEC (2012) 6.106 din 31 august 2012, a fost stabilită pentru România suma minimă forfetară la 1.740.000 euro, iar valoarea factorului naţional “n” pentru calcularea penalităţilor cominatorii este de 3,28, penalităţile putând fi cuprinse între, aproximativ, 2.000 şi 125.000 euro/zi de întârziere, ceea ce, în funcţie de durata întârzierii transpunerii Directivei 2008/6/CE, ar putea avea un impact important asupra bugetului de stat,
luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca scop:

a) stabilirea condiţiilor de furnizare a serviciilor poştale şi asigurarea accesului la serviciul universal, în vederea stimulării unui cadru concurenţial şi promovării intereselor utilizatorilor;
b) reglementarea mecanismelor de finanţare a serviciului universal în condiţii care să garanteze furnizarea permanentă a acestui serviciu;
c) stabilirea principiilor de tarifare, cu respectarea transparenţei, pentru serviciile din sfera serviciului universal;
d) stabilirea unor cerinţe minime de calitate pentru furnizarea serviciului universal şi instituirea unui sistem care să asigure respectarea acestora.

Art. 2. – În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

1. servicii poştale – serviciile ce constau în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale;
2. furnizor de servicii poştale – orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau orice persoană juridică a cărei activitate constă, în tot ori în parte, în furnizarea unuia sau a mai multor servicii poştale;
3. reţea poştală – sistemul de organizare şi resursele de orice fel utilizate de furnizorii de servicii poştale, în principal, pentru:

a) colectarea trimiterilor poştale;
b) transportul şi manipularea trimiterilor poştale de la punctele de acces până la centrele de distribuire;
c) distribuirea trimiterilor poştale la adresele indicate;

4. reţea poştală publică – reţeaua poştală utilizată de furnizorul de serviciu universal, desemnat de autoritatea de reglementare;
5. puncte de acces – instalaţiile fizice, inclusiv cutiile poştale, puse la dispoziţia publicului, prin intermediul cărora trimiterile poştale pot fi introduse în reţeaua poştală;
6. puncte de contact – ansamblul instalaţiilor fizice prin intermediul cărora trimiterile poştale pot fi livrate destinatarilor;
7. colectare – operaţiunea de preluare a trimiterilor poştale realizată fie prin intermediul punctelor de acces, fie de la o adresă indicată de expeditor;
8. livrare – operaţiunea de predare de către furnizorul de servicii poştale a trimiterilor poştale;
9. distribuire – procesul care începe cu sortarea trimiterilor poştale şi se încheie cu livrarea acestora la destinatari;
10. data depunerii trimiterii poştale – data la care trimiterea poştală a fost colectată. Dispoziţiile art. 183 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile;
11. trimitere de corespondenţă – comunicare în formă scrisă pe orice fel de suport fizic, care urmează să fie transportată şi livrată la adresa indicată de expeditor chiar pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia. Cărţile, cataloagele, ziarele, periodicele nu sunt considerate trimiteri de corespondenţă;
12. trimitere poştală înregistrată – trimitere poştală care face obiectul unui serviciu ce are drept particularitate eliberarea de către furnizor expeditorului a unui document care atestă data depunerii, precum şi, de regulă, plata tarifului;
13. trimitere poştală – bun adresat, aflat în forma finală în care urmează să fie transportat şi livrat la adresa indicată de expeditor. Pe lângă trimiterile de corespondenţă, în această categorie sunt incluse, de exemplu, cărţile, cataloagele, ziarele, periodicele, coletele poştale care conţin bunuri cu sau fără valoare comercială şi mandatele poştale pe suport hârtie;
14. trimitere poştală internaţională – trimitere poştală expediată de pe teritoriul României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu sau expediată din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia şi trimiterea poştală expediată din afara teritoriului României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu, dar aflată în tranzit pe teritoriul României;
15. trimitere poştală intracomunitară – trimiterea poştală internaţională expediată de pe teritoriul României către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau expediată de la o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul României şi trimiterea poştală expediată de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, dar aflată în tranzit pe teritoriul României;
16. colet poştal – trimitere poştală cu greutatea maximă de 50 kg ce conţine bunuri cu sau fără valoare comercială, altele decât trimiterile de corespondenţă;
17. publicitate prin poştă – trimiterile poştale interne sau internaţionale care urmează să fie transportate şi livrate la adresa indicată de expeditor pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia, constând exclusiv în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, ce conţin mesaje identice, cu excepţia numelui, adresei şi numărului de identificare a destinatarului, precum şi a altor modificări care nu alterează natura mesajului, dacă aceste trimiteri sunt expediate unui număr semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare. Nu constituie publicitate prin poştă:

a) chitanţele, facturile, situaţiile financiare şi alte mesaje având un conţinut diferit;
b) trimiterile poştale care conţin, în afară de publicitate prin poştă, şi alte trimiteri în acelaşi ambalaj;

18. serviciu de trimitere recomandată – serviciul poştal ale cărui particularităţi constau în oferirea unei garanţii forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parţială ori deteriorare a trimiterii poştale înregistrate şi în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale sau livrarea la destinatar, fără a fi confirmată în scris de către acesta;
19. serviciu de trimitere cu valoare declarată – serviciul poştal a cărui particularitate constă în asigurarea unei trimiteri poştale înregistrate împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă care nu poate depăşi valoarea declarată de către expeditor, şi în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale;
20. serviciu de trimitere contra ramburs – serviciul poştal a cărui particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale înregistrate;
21. serviciu confirmare de primire – serviciul poştal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poştale înregistrate, confirmată în scris de destinatar;
22. mandat poştal pe suport hârtie – serviciul poştal a cărui particularitate constă în completarea unui formular în formă fizică pe baza căruia se execută, conform indicaţiilor expeditorului, transferul şi remiterea unei sume de bani, fără nicio deducere, destinatarului;
23. cecograme – trimiteri poştale în greutate de până la 7 kg, precum trimiterile poştale cecografice prezentate deschise, clişeele care poartă însemne ale cecografiei, înregistrările sonore şi pe hârtie specială destinate numai pentru folosinţa nevăzătorilor, dacă sunt expediate de sau către un institut pentru nevăzători;
24. furnizor de serviciu universal – furnizorul de servicii poştale care prestează unul sau mai multe servicii poştale din sfera serviciului universal, desemnat în acest sens de autoritatea de reglementare;
25. tarife terminale – remunerarea furnizorului de serviciu universal pentru distribuirea pe teritoriul României a trimiterilor poştale expediate din afara teritoriului României;
26. expeditor – persoana fizică sau juridică ce iniţiază trimiterea poştală şi, personal sau prin intermediul unui terţ, o introduce în reţeaua poştală;
27. destinatar – persoana căreia îi este adresată trimiterea poştală;
28. utilizator – orice persoană fizică sau juridică ce beneficiază de furnizarea unui serviciu poştal în calitate de expeditor sau destinatar;
29. integrator – orice persoană fizică sau juridică ce acţionează pe bază contractuală ca intermediar între unul sau mai mulţi expeditori şi furnizorul de servicii poştale, a cărei activitate constă, în tot sau în parte, în generarea şi prelucrarea trimiterilor poştale şi introducerea acestora în reţeaua poştală a unui furnizor de servicii poştale, în vederea livrării la adresa indicată de expeditor; aceste servicii prestate de integrator nu sunt servicii poştale;
30. timbru poştal – hârtie de valoare emisă şi pusă în circulaţie exclusiv sub autoritatea statului, ca atribut al suveranităţii acestuia, constituind dovada francării corespunzătoare valorii sale intrinseci, atunci când este aplicat pe o trimitere poştală în conformitate cu actele Uniunii Poştale Universale;
31. francare – modalitate de atestare a plăţii anticipate a tarifelor poştale prin utilizarea timbrelor poştale, a etichetelor autoadezive sau a impresiunilor obţinute prin tipărire sau ştampilare;
32. efecte poştale – plicuri, aerograme, cărţi poştale şi orice alte întreguri poştale cu timbru imprimat care atestă plata anticipată a serviciului poştal;
33. tarif special – tarif redus, practicat de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care acesta are obligaţia să le presteze, stabilit cu respectarea principiilor transparenţei şi nediscriminării;
34. cerinţe esenţiale – condiţiile generale, fără caracter economic, prin care se impun cerinţe pentru furnizarea serviciilor poştale, constând în: confidenţialitatea corespondenţei, asigurarea securităţii reţelei poştale în cazul transportului de bunuri periculoase, respectarea condiţiilor de angajare, a sistemelor de securitate socială prevăzute de actele cu putere de lege sau de dispoziţiile administrative şi de reglementare şi/sau de contractul colectiv negociat între partenerii sociali naţionali, în conformitate cu legislaţia naţională şi a Uniunii Europene, şi, după caz, protecţia datelor, a mediului şi normele de planificare a teritoriului. Protecţia datelor include protecţia datelor cu caracter personal, confidenţialitatea informaţiilor transmise sau stocate şi protecţia dreptului la viaţa privată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 3. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu sunt aplicabile următoarelor servicii:

a) transportul şi livrarea trimiterilor proprii personal de către expeditorul acestora;
b) transportul şi livrarea trimiterilor proprii ale expeditorului prin intermediul unui sediu secundar al acestuia, în cazul în care trimiterile în cauză se referă la activitatea expeditorului şi urmăresc în mod nemijlocit satisfacerea unui interes al acestuia, legat de activitatea în cauză;
c) transportul şi livrarea trimiterilor efectuate cu titlu gratuit şi în mod nemijlocit de către o persoană împuternicită de expeditor în acest scop;
d) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale în cadrul unui serviciu organizat pentru uzul exclusiv al autorităţilor publice, în temeiul unor dispoziţii legale speciale;
e) transportul şi livrarea cu titlu gratuit a înscrisurilor care însoţesc bunurile transportate şi livrate împreună cu acestea;
f) transportul şi livrarea trimiterilor neadresate.

Art. 4.(1) Secretul trimiterilor poştale este inviolabil.
(2) Reţinerea, deschiderea sau divulgarea conţinutului trimiterilor poştale este permisă numai în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.

CAPITOLUL II
Regimul de autorizare generală a furnizorilor de servicii poştale

Art. 5.(1) Furnizarea serviciilor poştale se realizează în condiţiile regimului de autorizare generală prevăzut de prezentul capitol.
(2) Regimul de autorizare generală este regimul juridic adoptat de autoritatea de reglementare, care stabileşte drepturile şi obligaţiile furnizorilor de servicii poştale, permiţând furnizarea de servicii poştale fără obţinerea unei decizii explicite din partea autorităţii de reglementare, prin notificarea intenţiei de a presta activităţi de furnizare a serviciilor poştale.
(3) Regimul de autorizare generală stabileşte obligaţii privind furnizarea serviciilor poştale, în scopul şi în măsura necesare pentru garantarea respectării cerinţelor esenţiale.
(4) Regimul de autorizare generală poate stabili obligaţii specifice privind furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal, în scopul şi în măsura necesare pentru asigurarea dreptului de acces la serviciul universal.
(5) Obligaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4) pot privi, printre altele:

a) furnizarea unor servicii din sfera serviciului universal;
b) calitatea, disponibilitatea şi modul de prestare a serviciilor furnizate;
c) eventualele contribuţii datorate de furnizorul de servicii poştale în temeiul unui mecanism de compensare a costurilor implicate de furnizarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal, în cazul în care furnizarea serviciului universal atrage un cost net, care poate reprezenta o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal;
d) obligaţia de a asigura securitatea reţelei şi a trimiterilor poştale.

(6) Obligaţia prevăzută la alin. (5) lit. a) poate fi impusă numai furnizorilor de servicii poştale desemnaţi ca furnizori de serviciu universal.
(7) Furnizarea serviciilor poştale având ca obiect trimiteri poştale internaţionale se realizează cu respectarea obligaţiilor prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

Art. 6. – Furnizorii de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal beneficiază de dreptul de a instala, a întreţine, a înlocui şi a muta cutii poştale pe imobilele aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale, în următoarele condiţii:

a) cu titlu gratuit, pe imobilele aflate în proprietatea publică a statului;
b) cu titlu gratuit şi cu acordul unităţilor administrativ – teritoriale, pe imobilele aflate în proprietatea publică a acestora.

Art. 7.(1) În scopul realizării unei evidenţe oficiale a furnizorilor, orice persoană care intenţionează să furnizeze servicii poştale transmite autorităţii de reglementare o notificare. Notificarea se va realiza în mod obligatoriu prin completarea formularului – tip stabilit şi actualizat de autoritatea de reglementare.
(2) Persoanele care asigură doar sortarea sau transportul trimiterilor poştale nu au obligaţia transmiterii notificării prevăzute la alin. (1).
(3) Pe baza notificărilor realizate, autoritatea de reglementare întocmeşte, actualizează şi publică Registrul public al furnizorilor de servicii poştale.
(4) Autoritatea de reglementare stabileşte condiţiile şi procedura de obţinere, modificare, suspendare şi retragere a dreptului de a furniza servicii poştale în condiţiile regimului de autorizare generală, cu respectarea principiilor transparenţei, nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii.
(5) Persoana care a transmis notificarea cu respectarea dispoziţiilor legale este autorizată să furnizeze serviciile poştale pe care le-a indicat în notificare, aplicându-i-se în mod corespunzător regimul de autorizare generală.
(6) La cerere sau din oficiu, autoritatea de reglementare va elibera în cel mult 7 zile persoanei care a transmis notificarea cu respectarea dispoziţiilor legale un certificat – tip prin care se atestă dreptul de a furniza servicii poştale.

CAPITOLUL III
Serviciul universal

Art. 8.(1) Dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.
(2) Orice persoană are dreptul de acces la serviciul universal.
(3) Serviciile incluse în sfera serviciului universal sunt:

a) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale interne şi internaţionale, în greutate de până la două kg;
b) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea coletelor poştale interne şi internaţionale, în greutate de până la 10 kg;
c) distribuirea coletelor poştale în greutate de până la 20 kg expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
d) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poştale din categoria prevăzută la lit. a);
e) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poştale din categoriile prevăzute la lit. a) – c);
f) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea cecogramelor interne şi internaţionale;
g) orice alte servicii poştale stabilite prin lege, dacă răspund unor necesităţi de ordin social sau economic ale utilizatorilor, care nu pot fi asigurate în mod satisfăcător în condiţiile unei pieţe concurenţiale.

(4) Autoritatea de reglementare poate mări limita de greutate prevăzută la alin. (3) lit. b) până la cel mult 20 kg.
(5) Dimensiunile minime şi maxime ale trimiterilor poştale care fac obiectul serviciilor poştale pentru a căror furnizare a fost desemnat furnizorul de serviciu universal sunt cele stabilite de prevederile actelor adoptate de Uniunea Poştală Universală.
(6) Nu sunt incluse în sfera serviciului universal:

a) mandatul poştal pe suport hârtie;
b) serviciile de publicitate prin poştă;
c) serviciile poştale stabilite de autoritatea de reglementare, care prezintă caracteristici suplimentare faţă de cele prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenţă pentru serviciile incluse în sfera serviciului universal.

Art. 9.(1) Ministerul pentru Societatea Informaţională, denumit în continuare MSI, stabileşte politica şi strategia privind serviciile poştale, respectiv serviciul universal, cu respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii, proporţionalităţii şi nediscriminării.
(2) MSI va monitoriza, va evalua şi va coordona politicile în domeniul serviciilor poştale, respectiv serviciul universal.
(3) Pe baza politicii şi strategiei stabilite potrivit alin. (1), autoritatea de reglementare stabileşte şi publică condiţiile şi procedura pe care le aplică pentru a desemna unul sau mai mulţi furnizori de servicii poştale ca furnizori de serviciu universal, precum şi obligaţiile şi condiţiile speciale pe care trebuie să le respecte aceştia şi drepturile de care beneficiază în furnizarea serviciului universal. În stabilirea acestei proceduri autoritatea de reglementare acţionează în vederea limitării posibilelor efecte negative asupra concurenţei determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi a asigurării protecţiei interesului public.
(4) Condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal se stabilesc de către autoritatea de reglementare, cu respectarea principiilor eficienţei, obiectivităţii, transparenţei, proporţionalităţii şi nediscriminării, asigurându-se, în acelaşi timp, eficienţa costurilor pentru furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal.
(5) Orice furnizor de servicii poştale care asigură condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal poate fi desemnat ca furnizor de serviciu universal pentru prestarea unuia sau mai multor servicii din sfera serviciului universal, pe întreg teritoriu naţional sau doar pe o parte a acestuia, astfel încât să se asigure acoperirea întregului teritoriu, pentru o perioadă suficientă care să asigure viabilitatea economică a serviciilor furnizate, cel mult 10 ani.
(6) În cazul în care autoritatea de reglementare desemnează mai mulţi furnizori de serviciu universal care concurează pe aceleaşi pieţe din domeniul serviciilor poştale, stabilind totodată o anumită zonă în care fiecare dintre aceştia urmează să presteze respectivele servicii, condiţiile în care se face desemnarea trebuie astfel stabilite încât să nu creeze niciunuia dintre furnizori un dezavantaj concurenţial, respectându-se principiul păstrării unui echilibru din punctul de vedere al rentabilităţii prestării serviciilor poştale între zona respectivă şi zona sau zonele ce au fost stabilite pentru ceilalţi furnizori de serviciu universal concurenţi şi luând în considerare avantajele de ordin competitiv de care beneficiază fiecare dintre furnizorii de serviciu universal.
(7) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană cu privire la măsurile luate privind asigurarea dreptului de acces la serviciul universal şi asupra identităţii furnizorilor de serviciu universal desemnaţi.

Art. 10.(1) Autoritatea de reglementare stabileşte condiţiile de amplasare a punctelor de acces şi a punctelor de contact din reţeaua poştală publică, astfel încât densitatea acestora să ţină seama de nevoile utilizatorilor precum şi de cerinţele minime de calitate impuse furnizorului de serviciu universal pentru serviciile poştale din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze.
(2) Furnizorul de serviciu universal trebuie să asigure, în fiecare localitate în care prestează serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le furnizeze, cel puţin o colectare de la fiecare punct de acces şi cel puţin o livrare la adresa indicată, în fiecare zi lucrătoare, dar nu mai puţin de 5 zile pe săptămână, cu excepţia cazurilor sau a condiţiilor geografice considerate excepţionale aprobate de autoritatea de reglementare.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autoritatea de reglementare poate stabili ca livrarea să se facă la anumite instalaţii corespunzătoare, în condiţii determinate.
(4) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană şi celelalte autorităţi naţionale de reglementare din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la situaţiile de excepţie determinate potrivit alin. (2) şi (3).
(5) Condiţiile specifice de livrare a trimiterilor poştale care fac obiectul unui serviciu inclus în sfera serviciului universal se stabilesc de autoritatea de reglementare.

Art. 11. – În îndeplinirea obligaţiilor de asigurare a serviciilor din sfera serviciului universal, furnizorul de serviciu universal trebuie să respecte în mod cumulativ următoarele condiţii generale:

a) să garanteze respectarea cerinţelor esenţiale, inclusiv a normelor privind securitatea reţelei poştale publice pe care o operează;
b) să ofere servicii identice utilizatorilor care se află în condiţii comparabile;
c) să ofere servicii disponibile pentru toţi utilizatorii, fără niciun fel de discriminare, în special din raţiuni de ordin politic, religios sau ideologic;
d) să ofere servicii în mod neîntrerupt, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
e) să asigure o evoluţie continuă a serviciilor în funcţie de cerinţele tehnice, economice şi sociale, precum şi să urmărească adaptarea serviciilor la cerinţele utilizatorilor;
f) să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze în condiţii echivalente celor de care beneficiază ceilalţi utilizatori, cu respectarea normelor adoptate de autoritatea de reglementare.

Art. 12.(1) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia să pună la dispoziţia utilizatorilor, integratorilor şi a furnizorilor de servicii poştale, în mod regulat, informaţii detaliate şi actualizate cu privire la caracteristicile serviciilor din sfera serviciului universal pe care le furnizează, în special informaţii referitoare la condiţiile generale de acces la aceste servicii, precum şi la tarifele şi cerinţele minime de calitate pentru aceste servicii.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se publică pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare.
(3) Autoritatea de reglementare informează Comisia Europeană cu privire la modalităţile de punere la dispoziţia utilizatorilor, integratorilor şi a furnizorilor de servicii poştale a informaţiilor prevăzute la alin (1).
(4) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a asigura accesul utilizatorilor, integratorilor şi furnizorilor de servicii poştale la reţeaua poştală publică pe care o operează, în condiţii de transparenţă, obiectivitate şi nediscriminare.
(5) În măsura necesară promovării eficienţei economice şi a concurenţei efective pe piaţa serviciilor poştale, precum şi în vederea maximizării beneficiilor utilizatorilor, autoritatea de reglementare poate stabili, cu respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii şi nediscriminării, condiţiile tehnice şi economice, inclusiv de preţ, în care se realizează accesul utilizatorilor, integratorilor sau al furnizorilor de servicii poştale la reţeaua poştală publică a furnizorului de serviciu universal.
(6) În cazul în care au fost desemnaţi 2 sau mai mulţi furnizori de serviciu universal, autoritatea de reglementare poate stabili condiţiile în care furnizorul desemnat are acces la reţeaua poştală publică deţinută de un alt furnizor de serviciu universal desemnat.

Art. 13.(1) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia să asigure accesul altor furnizori de servicii poştale la serviciile poştale care intră în sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze şi la elementele de infrastructură a reţelei poştale publice pe care o operează, în măsura necesară furnizării propriilor servicii poştale, în condiţii transparente, proporţionale şi nediscriminatorii.
(2) Elementele de infrastructură a reţelei poştale publice prevăzute la alin. (1) includ:

a) elemente de infrastructură nonfizice, cum ar fi: sistemul de coduri poştale, informaţiile privind modificarea adreselor, baza de date cuprinzând adresele la care pot fi livrate trimiterile poştale;
b) elemente de infrastructură fizice, cum ar fi: cutiile poştale de livrare, căsuţele poştale.

(3) Furnizorul de serviciu universal desemnat poate refuza accesul altor furnizori de servicii poştale la elementele de infrastructură a reţelei poştale publice, numai în măsura în care accesul solicitat afectează în mod substanţial capacitatea furnizorului de serviciu universal de a furniza propriile servicii.
(4) Condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul se stabilesc pe baza unui contract civil, care va include şi un preţ reprezentând contraprestaţia echitabilă pentru serviciile prestate în condiţiile alin. (1) sau pentru folosinţa elementelor de infrastructură a reţelei poştale publice.
(5) În cazul în care nu se ajunge la un acord privind condiţiile de acces prevăzute la alin. (4), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării de acces, oricare dintre părţi poate notifica autoritatea de reglementare, în vederea stabilirii condiţiilor prevăzute la alin. (4). Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, stabileşte, cu respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii şi nediscriminării, condiţiile în care furnizorul de serviciu universal asigură accesul potrivit alin. (1).
(6) Autoritatea de reglementare poate stabili, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, condiţiile minime care trebuie respectate la încheierea oricărui contract privind accesul la serviciile poştale care intră în sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze sau la elementele de infrastructură a reţelei poştale publice.
(7) Dispoziţiile prezentului articol nu condiţionează dreptul niciuneia dintre părţi de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii.

Art. 14. – În vederea asigurării serviciului universal, furnizorul de serviciu universal beneficiază de următoarele drepturi:

a) dreptul de a acţiona în relaţiile internaţionale în calitate de furnizor de serviciu universal şi de a încheia acorduri operaţionale în această calitate;
b) dreptul de a utiliza formularele internaţionale specifice, prevăzute în acordurile internaţionale la care România este parte.

CAPITOLUL IV
Tarifare şi contabilitate

Art. 15. – Tarifele percepute pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligaţia să le presteze se stabilesc avându-se în vedere eficienţa economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal şi dezvoltarea reţelei poştale publice.

Art. 16.
(1) Tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru fiecare dintre serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze trebuie să fie accesibile, indiferent de localizarea geografică, transparente, nediscriminatorii şi fundamentate în funcţie de costuri şi să stimuleze furnizarea unui serviciu universal eficient.
(2) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a supune spre aprobare autorităţii de reglementare tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze şi de a le aduce la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care acestea intră în vigoare, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare.
(3) Modificarea tarifelor prevăzute la alin. (2) este supusă aprobării autorităţii de reglementare, în condiţiile stabilite de aceasta.
(4) În vederea asigurării respectării principiilor prevăzute la alin. (1), autoritatea de reglementare poate impune modalităţile de stabilire sau de modificare a unor tarife pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligaţia să le presteze, ţinând seama şi de caracteristicile specifice ale acestor servicii.

Art. 17.(1) Furnizorul de serviciu universal poate aplica tarife speciale pentru toţi utilizatorii şi integratorii, respectând principiile transparenţei şi nediscriminării atât cu privire la tarifele propriu – zise, cât şi cu privire la condiţiile asociate acestora.
(2) Stabilirea şi practicarea tarifelor speciale prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte următoarele condiţii cumulative:

a) tarifele speciale şi condiţiile asociate acestora sunt practicate în mod nediscriminatoriu atât între toţi utilizatorii şi integratorii care folosesc servicii poştale în condiţii similare, cât şi între aceste terţe părţi şi propriile servicii oferite de furnizorii de serviciu universal;
b) tarifele speciale sunt disponibile atât utilizatorilor – persoane fizice, cât şi utilizatorilor – persoane juridice, care introduc trimiteri în reţeaua poştală publică în condiţii similare;
c) tarifele speciale sunt făcute publice în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare şi pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.

(3) În vederea asigurării respectării dispoziţiilor alin. (2), furnizorul de serviciu universal supune aprobării autorităţii de reglementare criteriile şi condiţiile pe baza cărora acordă tarife speciale, precum şi orice modificări sau completări aduse acestora.

Art. 18. Autoritatea de reglementare poate stabili în sarcina furnizorului de serviciu universal obligaţia practicării, pe întregul teritoriu naţional, a unui nivel uniform al tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care este obligat să le presteze, fără a aduce atingere posibilităţii furnizorului de serviciu universal de a încheia acorduri tarifare individuale cu utilizatorii şi integratorii, cu respectarea art. 17.

Art. 19.(1) La încheierea acordurilor privind tarifele terminale pentru trimiterile poştale intracomunitare expediate de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene către o adresă aflată pe teritoriul României, furnizorul de serviciu universal trebuie să respecte următoarele principii:

a) tarifele terminale să fie stabilite în funcţie de costurile prelucrării şi livrării trimiterilor poştale internaţionale;
b) nivelul tarifelor terminale să fie corespunzător calităţii serviciului;
c) tarifele terminale să fie transparente şi nediscriminatorii.

(2) În cazul în care nu există asemenea acorduri, furnizorul de serviciu universal aplică prevederile acordurilor internaţionale în domeniu la care România este parte.

Art. 20.(1) Nu sunt supuse tarifării de către furnizorul de serviciu universal cecogramele şi alte categorii de trimiteri poştale a căror gratuitate este prevăzută în acordurile internaţionale la care România este parte.
(2) Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili şi alte gratuităţi, precum şi modalităţile de compensare financiară a furnizorului de serviciu universal pentru asigurarea furnizării acestor servicii.

CAPITOLUL V
Finanţarea serviciului universal

Art. 21. – De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu mai pot fi stabilite alte drepturi speciale sau exclusive privind furnizarea de servicii poştale.

Art. 22.(1) În cazul în care estimează că din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în condiţiile art. 8 – 12, rezultă un cost net care constituie o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal, autoritatea de reglementare va decide să compenseze costul net prin intermediul unui mecanism de partajare a acestui cost între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori.
(2) Costul net al obligaţiilor de serviciu universal se calculează ca diferenţă între costul net suportat de un furnizor de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al aceluiaşi furnizor de servicii poştale, în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea fără a avea obligaţiile de serviciu universal.
(3) Calculul costului net va lua în considerare toţi factorii relevanţi, inclusiv beneficiile intangibile şi avantajele comerciale de care furnizorul de servicii poştale se bucură ca urmare a desemnării ca furnizor de serviciu universal, existenţa unei marje rezonabile de profit şi stimularea eficienţei costurilor.
(4) Determinarea costului net se bazează pe următoarele:

a) elemente ale serviciilor din sfera serviciului universal care pot fi furnizate doar în pierdere sau în afara condiţiilor comerciale normale;
b) costuri determinate de anumiţi utilizatori sau grupuri de utilizatori cărora, având în vedere costurile de furnizare a unui anumit serviciu, veniturile generate şi tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal, nu le poate fi asigurat accesul la serviciile din sfera serviciului universal decât în pierdere sau în alte condiţii decât practicile comerciale normale.

(5) Autoritatea de reglementare stabileşte prin decizia de desemnare a furnizorului de serviciu universal modalitatea de calcul al costului net generat de îndeplinirea obligaţiilor de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal, cu respectarea principiilor prevăzute la alin. (2) – (4).
(6) Informaţiile contabile şi orice alte informaţii utilizate pentru calcularea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal se verifică de un auditor independent, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare. Rezultatele verificării vor fi puse la dispoziţia publicului de către autoritatea de reglementare.

Art. 23.(1) În vederea aplicării prevederilor art. 22 alin. (1), autoritatea de reglementare determină, cu respectarea principiilor transparenţei, al minimei atingeri aduse concurenţei, al nediscriminării şi al proporţionalităţii, un mecanism de compensare care va fi bazat pe contribuţii ale furnizorilor de servicii poştale şi/sau ale utilizatorilor şi care va fi administrat de autoritatea de reglementare, în condiţiile stabilite de aceasta. În acest scop, autoritatea de reglementare stabileşte prin decizie cu caracter normativ:

a) criteriile de determinare a furnizorilor de servicii poştale şi/sau a utilizatorilor care au obligaţia să contribuie la fondul de compensare;
b) modalitatea de stabilire a cuantumului contribuţiilor datorate;
c) baza de calcul al contribuţiilor datorate de furnizorii de servicii poştale astfel încât să se evite dubla impunere a anumitor categorii de venituri;
d) modalitatea şi termenul de plată a contribuţiilor;
e) orice alte elemente necesare în vederea funcţionării mecanismului de compensare.

(2) Contribuţiile datorate de furnizorii de servicii poştale sau sumele colectate de furnizorii de servicii poştale de la utilizatori pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în temeiul prezentului articol, constituie creanţe bugetare administrate de autoritatea de reglementare, fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În cazul în care s-a realizat compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, autoritatea de reglementare publică un raport anual privind acest cost şi contribuţiile efectuate de către furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori la mecanismul de compensare.

Art. 24.(1) Furnizorul de serviciu universal ţine o evidenţă contabilă separată în cadrul contabilităţii interne de gestiune, prin aplicarea, în mod unitar, a principiilor privind elaborarea sistemului de evidenţă contabilă separată şi a cerinţelor privind întocmirea şi transmiterea situaţiilor financiare separate stabilite de autoritatea de reglementare.
(2) În cadrul contabilităţii interne de gestiune vor fi evidenţiate distinct fiecare dintre serviciile incluse în sfera serviciului universal, pe de o parte, de cele neincluse în sfera serviciului universal, pe de altă parte.
(3) Sistemul de evidenţă contabilă separată asigură alocarea costurilor în următoarele categorii:

a) costuri directe care includ costurile ce pot fi repartizate în mod direct unui anumit serviciu sau produs;
b) costuri comune care includ costurile ce nu pot fi repartizate direct unui anumit serviciu sau produs.

(4) Alocarea costurilor prevăzute la alin. (3) lit. b) se realizează astfel:

a) atunci când este posibil, pe baza unei analize directe a originii lor;
b) atunci când analiza directă a originii nu este posibilă, costurile comune sunt alocate pe baza unei legături indirecte cu alte categorii de costuri sau cu un grup de categorii de costuri pentru care o alocare sau o reprezentare directă este posibilă; legătura indirectă se va baza pe structuri de cost comparabile;
c) atunci când nu există modalităţi de alocare directă sau indirectă, categoria de cost este alocată pe baza unei ponderi calculate prin raportarea tuturor cheltuielilor atribuite sau repartizate, direct sau indirect, pe fiecare serviciu din sfera serviciului universal, pe de o parte, şi pe alte categorii de servicii poştale, pe de altă parte;
d) costurile comune care sunt necesare atât pentru furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze, cât şi pentru furnizarea altor categorii de servicii poştale vor fi alocate în mod corespunzător; aceleaşi chei de repartizare se utilizează atât pentru serviciile din sfera serviciului universal, cât şi pentru alte categorii de servicii poştale.

(5) Furnizorul de serviciu universal poate utiliza alte sisteme de evidenţă contabilă separată dacă acestea respectă dispoziţiile alin. (3) şi (4), numai cu aprobarea prealabilă a autorităţii de reglementare şi cu informarea Comisiei Europene.
(6) Verificarea conformităţii sistemului de evidenţă contabilă separată cu principiile şi cerinţele stabilite potrivit prezentului articol se realizează de un auditor independent, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare. Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a publica anual declaraţia acestui organism privind respectarea acestor principii şi cerinţe.

Art. 25.(1) Autoritatea de reglementare transmite Comisiei Europene, la cerere, informaţii detaliate cu privire la sistemul de evidenţă contabilă separată elaborat de furnizorul de serviciu universal în procesul de implementare a obligaţiei prevăzute la art. 24.
(2) La solicitarea scrisă a autorităţii de reglementare sau a Comisiei Europene, furnizorul de serviciu universal transmite acestora informaţii contabile detaliate rezultate din sistemul de evidenţă contabilă separată, acestea având obligaţia respectării confidenţialităţii informaţiilor transmise.

Art. 26. – În cazul în care autoritatea de reglementare decide că nu se justifică stabilirea mecanismului prevăzut la art. 23 pentru compensarea costurilor ocazionate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, iar furnizorul de serviciu universal nu beneficiază direct sau indirect de măsuri de natura ajutorului de stat sau cu efecte similare, asigurându-se astfel existenţa unei concurenţe efective, autoritatea de reglementare poate decide să nu impună obligaţia de a ţine evidenţa contabilă separată.

Art. 27.(1) Subvenţionarea încrucişată de către furnizorul de serviciu universal între serviciile din sfera serviciului universal se poate realiza numai în măsura în care nu se restrânge, nu se împiedică sau nu se denaturează concurenţa.
(2) În cazul în care subvenţionarea încrucişată restrânge, împiedică sau denaturează concurenţa, autoritatea de reglementare adoptă, prin decizie cu caracter individual, măsurile necesare în vederea asigurării respectării dispoziţiilor alin. (1), conform atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 28. – Autoritatea de reglementare poate impune furnizorilor de servicii poştale care au obligaţia de a contribui la mecanismul de compensare sau de a colecta contribuţiile utilizatorilor la mecanismul de compensare, conform dispoziţiilor art. 23, introducerea unui sistem adecvat de evidenţă contabilă separată pentru a asigura funcţionarea acestui mecanism.

CAPITOLUL VI
Protecţia utilizatorilor

Art. 29.(1) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a respecta, în relaţiile cu utilizatorii, regulile stabilite potrivit prezentului articol.
(2) Furnizorul de serviciu universal stabileşte şi supune spre aprobare autorităţii de reglementare, într-un termen stabilit de aceasta, regulile aplicabile serviciilor poştale din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze.
(3) Autoritatea de reglementare analizează regulile aplicabile serviciilor poştale din sfera serviciului universal transmise de furnizorul de serviciu universal, în termen de 60 de zile de la data transmiterii acestora.
(4) În cazul în care apreciază că regulile propuse sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere tehnic sau al protecţiei utilizatorilor ori contravin prevederilor legale, acordurilor internaţionale la care România este parte sau regulilor minime obligatorii stabilite potrivit alin. (5), autoritatea de reglementare poate solicita modificarea corespunzătoare a acestor reguli, iar furnizorul de serviciu universal este obligat să opereze modificările cerute.
(5) Autoritatea de reglementare poate stabili reguli minime obligatorii aplicabile serviciilor poştale din sfera serviciului universal, cu respectarea prevederilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă, în celelalte acte normative şi în acordurile internaţionale la care România este parte.

Art. 30.(1) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a respecta cerinţele minime de calitate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia să le presteze.
(2) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a respecta cumulativ următoarele condiţii:

a) de a asigura livrarea la destinatari, în 3 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor poştale intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 85% din aceste trimiteri poştale;
b) de a asigura livrarea la destinatari, în 5 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor poştale intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 97% din aceste trimiteri poştale.

(3) Cerinţele minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile poştale interne din sfera serviciului universal, precum şi alte cerinţe de calitate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligaţia să le presteze se stabilesc de autoritatea de reglementare.
(4) Cerinţele minime de calitate privind normele de distribuire a trimiterilor poştale interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard se stabilesc astfel încât să se asigure respectarea cerinţelor de calitate privind normele de distribuire pentru serviciile poştale ce au ca obiect trimiteri poştale intracomunitare, prevăzute la alin. (2), şi se comunică de către autoritatea de reglementare Comisiei Europene.
(5) În cazuri excepţionale, determinate de infrastructura reţelei poştale publice sau de situaţii geografice speciale, autoritatea de reglementare poate stabili derogări de la cerinţele minime de calitate prevăzute la alin. (2), informând în acest sens, de îndată, Comisia Europeană.
(6) În sensul prezentului articol, data depunerii este data la care trimiterea poştală a fost colectată prin intermediul punctelor de acces, dacă aceasta a fost colectată înainte de ultima operaţiune de ridicare a trimiterilor poştale stabilită pentru respectivul punct de acces. În cazul în care colectarea are loc după acest moment – limită, se consideră că data depunerii trimiterii este data următoarei zile lucrătoare celei la care trimiterea poştală este colectată prin intermediul punctelor de acces.

Art. 31.(1) Respectarea cerinţelor minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile poştale interne din sfera serviciului universal face anual obiectul evaluării de către un organism independent, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare. Raportul de evaluare întocmit se publică anual pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.
(2) Furnizorul de serviciu universal realizează un raport anual cu privire la respectarea altor cerinţe minime de calitate, stabilite potrivit art. 30 alin. (3), care se transmite autorităţii de reglementare.
(3) Autoritatea de reglementare ia toate măsurile necesare pentru asigurarea realizării evaluării privind respectarea cerinţelor minime de calitate stabilite potrivit art. 30, verificarea acestora şi publicarea rapoartelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4) Evaluarea respectării cerinţelor minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile poştale intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard şi publicarea aportului de evaluare se realizează în condiţiile stabilite de Comisia Europeană.
(5) Autoritatea de reglementare poate dispune, din oficiu ori la primirea unei plângeri sau sesizări, obligarea furnizorului de serviciu universal de a lua măsurile necesare în vederea asigurării respectării cerinţelor minime de calitate.
(6) Cerinţele minime de calitate prevăzute la art. 30 alin. (1) se publică pe paginile de internet ale furnizorului de serviciu universal şi autorităţii de reglementare.

Art. 32.(1) Trimiterile poştale distribuite de un furnizor de servicii poştale trebuie să fie marcate corespunzător cu denumirea sau marca comercială a furnizorului respectiv.
(2) Publicitatea prin poştă trebuie să conţină un marcaj distinctiv, care să asigure identificarea acesteia ca atare, pe ambalajul trimiterii sau pe trimiterea în sine, în condiţii stabilite de autoritatea de reglementare.
(3) Furnizorul de servicii poştale are obligaţia să asigure elemente de identificare proprii pentru personalul însărcinat cu colectarea şi distribuirea trimiterilor poştale şi să marcheze toate instalaţiile fizice care fac parte din reţeaua poştală pe care o operează, inclusiv cutiile poştale, cu un semn distinctiv care să asigure identificarea furnizorului în cauză.
(4) Prin punctele de acces utilizate de un furnizor de servicii poştale se asigură şi informarea utilizatorilor privind zilele şi orele la care furnizorul ridică trimiterile poştale de la respectivul punct de acces.
(5) Autoritatea de reglementare poate stabili condiţiile în care furnizorii de servicii poştale trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (1), (3) şi (4).

Art. 33.(1) Furnizorii de servicii poştale au obligaţia să pună la dispoziţia utilizatorilor condiţiile generale privind furnizarea serviciilor poştale. Acestea vor conţine cel puţin următoarele:

a) condiţiile de acceptare a trimiterilor poştale;
b) condiţiile de calitate pe care urmează să le îndeplinească serviciile poştale prestate;
c) răspunderea furnizorului de servicii poştale;
d) un mecanism simplu, transparent şi accesibil de soluţionare a reclamaţiilor primite de la utilizatori, în special în ceea ce priveşte pierderea, furtul, distrugerea parţială ori totală sau deteriorarea trimiterilor poştale, precum şi nerespectarea condiţiilor de calitate a serviciilor.

(2) La momentul acceptării unei trimiteri poştale în reţeaua poştală, între furnizorul de servicii poştale şi expeditor se consideră încheiat un contract individual, în condiţiile generale prevăzute la alin. (1). Orice alte clauze pot fi stabilite prin acordul părţilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3) Mecanismul de soluţionare a reclamaţiilor prevăzut la alin. (1) lit. d) trebuie să prevadă:

a) proceduri pentru determinarea furnizorului de servicii poştale căruia îi revine răspunderea, în cazul în care sunt implicaţi 2 sau mai mulţi asemenea furnizori;
b) proceduri care să permită soluţionarea echitabilă şi promptă a reclamaţiilor, precum şi un sistem adecvat de rambursare sau compensare.

(4) Informaţiile privind statistica reclamaţiilor adresate furnizorului de serviciu universal, precum şi modul în care acestea au fost soluţionate se publică odată cu raportul de evaluare prevăzut la art. 31 alin. (1).

CAPITOLUL VII
Condiţiile de acceptare a trimiterilor poştale

Art. 34. – Furnizorul de servicii poştale are obligaţia de a presta serviciile pentru care este autorizat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, atât timp cât sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt întrunite atât condiţiile de acceptare a trimiterilor poştale prevăzute în prezentul capitol şi, după caz, în regulile stabilite potrivit art. 29, cât şi, pentru trimiterile poştale internaţionale, condiţiile prevăzute în acordurile internaţionale la care România este parte şi condiţiile de acceptare stabilite de ţările de destinaţie;
b) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale sunt posibile cu personalul şi cu mijloacele obişnuite de care dispune furnizorul respectiv;
c) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale nu sunt împiedicate de împrejurări de forţă majoră, caz fortuit ori ca urmare a faptei expeditorului sau a unei terţe persoane pentru care furnizorul de servicii poştale nu este chemat, potrivit legii, să răspundă.

Art. 35.(1) Sunt excluse de la colectare, sortare, transport şi livrare:

a) trimiterile poştale constând în bunuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale, fie chiar şi numai pe o porţiune din parcurs;
b) trimiterile poştale al căror ambalaj prezintă inscripţii care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum şi trimiterile poştale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate;
c) trimiterile poştale care prezintă etichete sau inscripţii vechi neîndepărtate.

(2) Următoarele categorii de trimiteri poştale sunt admise la colectare, sortare, transport şi livrare numai dacă, pe lângă condiţiile generale, sunt îndeplinite şi condiţiile speciale prevăzute pentru transportul acestor mărfuri, astfel:

a) trimiterile poştale constând în bunuri pentru care sunt stabilite condiţii speciale de transport, prin dispoziţii legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare şi altele similare, în condiţiile prevăzute prin aceste dispoziţii;
b) trimiterile poştale constând în bunuri al căror transport, încărcare, descărcare sau transbordare prezintă greutăţi privind manipularea faţă de mijloacele sau instalaţiile furnizorului de servicii poştale, în condiţiile tehnice şi de exploatare convenite de furnizor cu expeditorul, pentru fiecare caz.

Art. 36.(1) Atunci când natura bunului care face obiectul unei trimiteri poştale cere ca acesta să fie ambalat, furnizorul de servicii poştale trebuie să protejeze această trimitere poştală conform standardelor şi normelor tehnice în vigoare. Pe toată durata operaţiunilor de colectare, sortare, transport şi livrare, furnizorul de servicii poştale răspunde pentru pierderea totală sau parţială a bunului expediat, precum şi pentru pagubele pricinuite persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate sau celorlalte bunuri.
(2) Furnizorul de servicii poştale este obligat să accepte bunul ambalat de către expeditor atunci când ambalajul folosit corespunde standardelor şi normelor tehnice în vigoare. În această situaţie responsabilitatea pierderii totale sau parţiale, deteriorării, pagubelor pricinuite persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate ori celorlalte bunuri, provocate de vicii ascunse prin ambalare, revine expeditorului.
(3) Dacă pentru anumite trimiteri poştale sunt necesare măsuri speciale de manipulare şi depozitare, în funcţie de natura lor, furnizorul de servicii poştale trebuie să aplice etichete sugestive care să indice modul de manipulare şi depozitare. Furnizorul de servicii poştale poate pune la dispoziţia expeditorului etichete tipizate. Furnizorul de servicii poştale este obligat să recunoască şi să folosească inscripţionările şi etichetele aplicate de expeditor, atunci când acestea corespund standardelor şi normelor tehnice în vigoare.

CAPITOLUL VIII
Răspunderea pentru furnizarea serviciilor poştale

Art. 37.(1) Răspunderea faţă de utilizatori pentru prestarea serviciilor poştale se stabileşte potrivit contractelor încheiate cu utilizatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de celelalte dispoziţii legale în vigoare.
(2) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a respecta, în raporturile cu utilizatorii, clauzele contractului – cadru cu privire la furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pe care acesta are obligaţia să le presteze.
(3) Contractul – cadru prevăzut la alin. (2) se aprobă de autoritatea de reglementare şi se publică pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal. Condiţiile de publicare a contractului – cadru se stabilesc de autoritatea de reglementare.
(4) Răspunderea faţă de utilizatori pentru serviciile poştale incluse în sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligaţia să le presteze se stabileşte, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a celorlalte dispoziţii legale în vigoare, prin clauzele contractului – cadru prevăzut la alin. (2).

Art. 38.(1) În cazul pierderii totale sau parţiale, distrugerii totale sau parţiale ori al deteriorării trimiterii poştale, furnizorul de servicii poştale răspunde pentru paguba pricinuită, dacă aceste împrejurări au survenit între momentul depunerii trimiterii şi momentul livrării la destinatar.
(2) Utilizatorul care se consideră prejudiciat, în condiţiile alin. (1), prin prestarea necorespunzătoare a serviciului de către furnizorul de servicii poştale poate adresa acestuia o reclamaţie prealabilă. Reclamaţia prealabilă poate fi adresată de către expeditor sau de către destinatar.
(3) Termenul de introducere a reclamaţiei prealabile adresate furnizorului de servicii poştale este de 6 luni şi se calculează de la data depunerii trimiterii poştale.
(4) Furnizorul de servicii poştale are obligaţia de a soluţiona reclamaţia prealabilă în termen de 3 luni de la data introducerii acesteia.
(5) Termenul de păstrare a trimiterilor poştale în alte cazuri decât cel prevăzut la art. 40 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte prin contractul încheiat de furnizorul de servicii poştale cu utilizatorii, fără a putea fi mai mic de 6 luni de la data depunerii trimiterii poştale.

Art. 39.(1) În cazul în care reclamaţia adresată conform art. 38 alin. (2) furnizorului de servicii poştale nu a fost soluţionată în mod satisfăcător sau nu s-a răspuns la aceasta în termenul prevăzut la art. 38 alin. (4), utilizatorul în cauză poate înainta o plângere autorităţii de reglementare.
(2) Plângerea înaintată autorităţii de reglementare va fi însoţită de dovada îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu condiţionează dreptul niciuneia dintre părţi de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii.

Art. 40.(1) În toate cazurile, termenul pentru înaintarea plângerii sau pentru introducerea cererii de chemare în judecată este de un an.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) curge de la data depunerii trimiterii poştale.
(3) Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă indiferent dacă o plângere având acelaşi obiect a fost înaintată sau nu autorităţii de reglementare.

Art. 41.(1) Expeditorul are dreptul la o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, furtul, distrugerea totală sau parţială ori prin deteriorarea trimiterii, despăgubire prevăzută la art. 42.
(2) Expeditorul poate renunţa la dreptul său de despăgubire în favoarea destinatarului.

Art. 42.(1) Furnizorii de servicii poştale răspund pentru trimiterile poştale interne după cum urmează:

a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală:

1. cu întreaga valoare declarată, pentru o trimitere poştală care face obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;
2. cu întreaga valoare declarată, pentru o trimitere poştală care face obiectul unui serviciu de trimitere contra ramburs, până în momentul livrării la destinatar;
3. cu întreaga valoare a rambursului, pentru o trimitere poştală care face obiectul unui serviciu de trimitere contra ramburs, după livrarea acesteia destinatarului, când furnizorul de servicii poştale a omis încasarea rambursului de la destinatar;
4. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;

b) în caz de pierdere ori distrugere parţială sau deteriorare:

1. cu valoarea declarată pentru partea lipsă, distrusă sau deteriorată, înscrisă în nota de inventar, pentru trimiterile poştale depuse deschise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;
2. cu cota – parte corespunzătoare greutăţii lipsă din valoarea declarată, pentru trimiterile poştale depuse închise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;
3. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, în caz de pierdere parţială, distrugere parţială sau deteriorare a trimiterilor poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată.

(2) La sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se adaugă dobânda legală penalizatoare care curge din momentul introducerii reclamaţiei prealabile sau, după caz, al introducerii cererii de chemare în judecată, indiferent care dintre aceste momente intervine primul.
(3) Pierderea completă a conţinutului este echivalentă cu pierderea trimiterii poştale.
(4) În situaţia în care expeditorul a declarat o valoare mai mică decât cea reală, despăgubirea este la nivelul valorii declarate.
(5) În afara despăgubirilor prevăzute la alin. (1) lit. a), se restituie şi tarifele încasate la depunerea trimiterii poştale.
(6) În cazul neefectuării prestaţiilor care constituie caracteristici suplimentare ale serviciilor poştale, nominalizate de expeditor prin indicaţii speciale, se restituie numai tarifele încasate suplimentar faţă de tariful aplicabil pentru serviciul poştal standard.
(7) În cazul pierderii dovezii privind predarea trimiterii poştale înregistrate, confirmată în scris de către destinatar, furnizorul de serviciu poştal are obligaţia întocmirii şi punerii la dispoziţia expeditorului a unui duplicat al dovezii de predare.

Art. 43. – Furnizorul de servicii poştale este exonerat de răspundere în următoarele situaţii:

a) paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;
b) utilizatorul nu are instalată o cutie poştală care să permită predarea trimiterii poştale sau aceasta nu asigură securitatea trimiterilor poştale ori, după caz, nu are asigurat un serviciu destinat primirii trimiterilor poştale;
c) trimiterea a fost primită fără obiecţii de către destinatar, cu excepţia reclamaţiilor referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală ori parţială a conţinutului trimiterii poştale;
d) paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forţă majoră sau a cazului fortuit; în acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepţia tarifului de asigurare.

Art. 44.(1) Pentru serviciul de mandat poştal pe suport hârtie, furnizorul de servicii poştale răspunde cu întreaga sumă depusă la punctul de acces.
(2) Furnizorii de servicii poştale sunt răspunzători de sumele transmise prin intermediul serviciului de mandat poştal pe suport hârtie până în momentul în care acestea au fost plătite.
(3) Dispoziţiile art. 42 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 45. – Trimiterile poştale rămân proprietatea expeditorului până când sunt livrate destinatarului.

Art. 46. – Furnizorul de servicii poştale răspunde pentru trimiterile poştale internaţionale în conformitate cu prevederile acordurilor internaţionale la care România este parte. În situaţia în care nu există acorduri internaţionale se aplică prevederile prezentului capitol.

Art. 47. – Părţile pot stabili prin contract clauzele de agravare a răspunderii furnizorului de servicii poştale prevăzute de prezentul capitol.

CAPITOLUL IX
Autoritatea de reglementare

Art. 48.(1) Pentru scopurile aplicării prezentei ordonanţe de urgenţă, atribuţiile autorităţii de reglementare sunt îndeplinite de ANCOM.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, ANCOM urmăreşte, în principal, realizarea următoarelor obiective:

a) asigurarea dreptului de acces la serviciul universal;
b) promovarea intereselor utilizatorilor, în special ale celor cu handicap, boli cronice, cu vârstă înaintată, cu venituri mici sau care locuiesc în zone izolate, în zone din perimetrul rural sau în zone cu densitate demografică redusă;
c) promovarea eficienţei economice a furnizorilor de servicii poştale;
d) asigurarea sustenabilităţii economice a activităţilor efectuate de furnizorii de servicii poştale.

(3) ANCOM este, de asemenea, împuternicită:

a) să adopte reglementările şi să impună obligaţiile şi condiţiile necesare în vederea organizării aplicării prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) să asigure supravegherea respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a măsurilor luate în aplicarea acesteia, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor furnizorilor de servicii poştale.

Art. 49.(1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 48 alin. (3) lit. (a), ANCOM are obligaţia de a respecta procedura de consultare stabilită prin prezentul articol ori de câte ori măsurile pe care intenţionează să le adopte sunt de natură să producă un impact semnificativ pe piaţa serviciilor poştale.
(2) ANCOM are obligaţia de a publica textul supus consultării pe pagina de internet proprie, precizând totodată şi: data publicării documentului, data la care expiră termenul de depunere a observaţiilor şi data estimativă la care intenţionează să adopte măsura care face obiectul consultării. Toate persoanele interesate care au solicitat înscrierea adresei lor de poştă electronică pe lista de corespondenţă special constituită a ANCOM vor fi informate cu privire la lansarea consultării cel mai târziu la data publicării documentului.
(3) De la data la care textul supus consultării este publicat pe pagina de internet, ANCOM va acorda un termen de cel puţin 30 de zile pentru depunerea de observaţii, în scris, de către orice persoană interesată. În situaţiile în care este necesară adoptarea unor măsuri în regim de urgenţă, ANCOM va acorda pentru depunerea de observaţii un termen de 10 până la 30 de zile.
(4) Cel mai târziu la data publicării pe pagina de internet a proiectului deciziei prin care se adoptă măsura, ANCOM are obligaţia de a publica şi un material de sinteză a observaţiilor primite, în care va preciza şi poziţia sa faţă de aceste observaţii.

Art. 50.(1) ANCOM poate solicita în scris furnizorilor de servicii poştale sau altor persoane care desfăşoară activităţi în domenii conexe pieţei serviciilor poştale orice informaţii necesare în vederea exercitării atribuţiilor stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă, inclusiv informaţii financiare ori informaţii care vizează furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, respectând, dacă este cazul, caracterul confidenţial al informaţiilor primite.
(2) Informaţiile se solicită motivat, iar cantitatea şi natura acestora trebuie să fie proporţionale cu scopul pentru care au fost solicitate.
(3) ANCOM poate impune furnizorilor de servicii poştale obligaţia de a transmite periodic anumite categorii de informaţii, în vederea realizării unor rapoarte statistice cu privire la furnizarea de servicii poştale sau unor servicii conexe.
(4) Informaţiile solicitate potrivit alin. (1) sau stabilite potrivit alin. (3) vor fi furnizate în termenele şi la nivelul de detaliu stabilite de ANCOM.
(5) ANCOM furnizează Comisiei Europene, la cererea motivată a acesteia, toate informaţiile necesare în vederea exercitării atribuţiilor sale. Natura şi cantitatea informaţiilor vor fi proporţionale cu scopul pentru care au fost solicitate.
(6) ANCOM transmite autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul serviciilor poştale din alte state membre ale Uniunii Europene informaţiile solicitate motivat de acestea, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora prevăzute de legislaţia Uniunii Europene.
(7) Dacă informaţiile transmise potrivit prevederilor alin. (5) sau (6) sunt considerate confidenţiale, în sensul legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene privind confidenţialitatea, ANCOM va înştiinţa Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de reglementare cu privire la caracterul confidenţial al informaţiilor transmise, în vederea respectării acestuia.
(8) ANCOM asigură respectarea caracterului confidenţial al informaţiilor primite de la autorităţile naţionale de reglementare din alte state membre ale Uniunii Europene, în situaţia în care este sesizată asupra: caracterului confidenţial al acestora.

Art. 51. – ANCOM cooperează cu autorităţi de reglementare în domeniul serviciilor poştale din străinătate, inclusiv pe baza unor acorduri de colaborare şi schimb de informaţii, în vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi pentru a facilita exercitarea de către aceste autorităţi a atribuţiilor ce le revin în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile.

CAPITOLUL X
Regim sancţionator şi dispoziţii procedurale

Art. 52.(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni:

1. depunerea următoarelor categorii de trimiteri poştale:

a) trimiteri poştale constând în bunuri care, prin natura lor sau prin modul cum sunt ambalate, pot pricinui pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate sau celorlalte bunuri;
b) trimiteri poştale al căror ambalaj prezintă inscripţii care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum şi trimiteri poştale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate;
c) trimiteri poştale constând în bunuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale, fie chiar şi numai pe o porţiune din parcurs;
d) trimiteri poştale constând în bunuri pentru care sunt stabilite condiţii speciale de transport, prin dispoziţii legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare şi altele similare, cu încălcarea condiţiilor obligatorii prevăzute prin aceste dispoziţii;

2. introducerea în trimiterile poştale cu tarif inferior a unor trimiteri poştale pentru care sunt stabilite tarife superioare sau tarife care prin însumare depăşesc tariful trimiterii în care au fost introduse;
3. francarea trimiterilor poştale cu timbre decupate din efecte poştale întrebuinţate sau prin oricare alt mijloc fraudulos;
4. împiedicarea instalării cutiilor poştale sau a instalaţiilor fizice care constituie puncte de contact;
5. deschiderea neautorizată a cutiilor poştale sau a instalaţiilor fizice care constituie puncte de contact;
6. amplasarea în vecinătatea sau pe suprafaţa unui obiect a oricăror semne, inscripţii, mărci, embleme sau alte mijloace de identificare care pot genera riscul de confuzie cu cutiile poştale sau cu instalaţiile fizice care constituie puncte de contact;
7. introducerea în cutiile poştale sau în instalaţiile fizice care constituie puncte de contact a unor bunuri care pot pricinui pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate sau celorlalte bunuri;
8. utilizarea de semne, inscripţii, mărci, embleme, ştampile sau orice alte mijloace de identificare care pot genera riscul de confuzie cu cele utilizate de un alt furnizor de servicii poştale.

(2) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni:

1. încălcarea de către furnizorii de servicii poştale a drepturilor acordate furnizorului de serviciu universal în temeiul prevederilor art. 14;
2. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a condiţiilor de amplasare a punctelor de acces şi a punctelor de contact din reţeaua poştală publică stabilite de către ANCOM potrivit art. 10 alin. (1) sau încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (2);
3. încălcarea de către furnizorul de serviciu universal a obligaţiilor prevăzute la art. 11, art. 12 alin. (1), (2) şi (4) sau art. 13 alin. (1) şi (3), precum şi nerespectarea principiilor şi condiţiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 12 alin. (5) şi (6) şi art. 13 alin. (5) şi (6);
4. prestarea sau oferirea de servicii poştale de către persoane care nu sunt autorizate să furnizeze servicii poştale în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă;
5. prestarea sau oferirea de către furnizorii de servicii poştale a altor servicii poştale decât cele pentru care au obţinut dreptul de furnizare;
6. nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a obligaţiilor care le incumbă, potrivit regimului de autorizare generală;
7. încălcarea de către furnizorul de serviciu universal a obligaţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) – (3), precum şi nerespectarea modalităţilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 16 alin. (4);
8. practicarea de către furnizorul de serviciu universal a unor tarife speciale, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 17;
9. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligaţiei stabilite în conformitate cu art. 18;
10. practicarea de către furnizorul de serviciu universal a unor tarife terminale cu nerespectarea prevederilor art. 19;
11. tarifarea de către furnizorul de serviciu universal a trimiterilor poştale pentru care trebuie să asigure gratuitatea, potrivit prevederilor art. 20;
12. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligaţiei de a ţine o evidenţă contabilă separată, în condiţiile prevăzute de art. 24;
13. încălcarea de către furnizorul de serviciu universal a prevederilor art. 27 alin. (1) sau a măsurilor dispuse de autoritatea de reglementare în temeiul art. 27 alin. (2);
14. nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a obligaţiei impuse în conformitate cu dispoziţiile art. 28;
15. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a regulilor aplicabile serviciilor poştale din sfera serviciului universal stabilite potrivit art. 29;
16. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a cerinţelor minime de calitate stabilite potrivit art. 30 alin. (1) – (3);
17. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a obligaţiilor impuse potrivit art. 31;
18. nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a obligaţiilor prevăzute de art. 32 alin. (1) – (4), art. 33 alin. (1), (3) şi (4) sau art. 34, precum şi nerespectarea condiţiilor stabilite de către ANCOM potrivit art. 32 alin. (5);
19. nerespectarea de către furnizorul de serviciu universal a clauzelor contractului – cadru prevăzut la art. 37 alin. (2);
20. nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a termenului de soluţionare a reclamaţiei prealabile stabilit potrivit art. 38 alin. (4);
21. nerespectarea de către furnizorii de servicii poştale a termenului minim de păstrare a trimiterilor stabilit în condiţiile art. 38 alin. (5);
22. nerespectarea de către furnizorul de servicii poştale a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 42 alin. ( 7).

Art. 53.(1) Contravenţiile prevăzute la art. 52 se sancţionează astfel:

1. în cazul persoanelor fizice:

a) cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (1);
b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 4.

2. în cazul persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale:

a) cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) pct. 18 şi 20 – 22;
b) cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 3, 11, 15 şi 19;
c) cu amendă de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 1, 2, 4 – 10, 12 – 14, 16 şi 17.

(2) Cifra de afaceri este cea prevăzută în ultima situaţie financiară anuală raportată de operatorul economic.
(3) Pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cifrei de afaceri prevăzute la alin. (1) pct. 2 lit. c) îi corespunde totalitatea veniturilor brute realizate de respectivii operatori economici.

Art. 54.(1) Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă revine ANCOM, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop, denumit în continuare personal de control sau, după caz, Ministerului Afacerilor Interne, care acţionează prin ofiţerii sau agenţii de poliţie, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi prin poliţiştii de frontieră, pentru faptele constatate în zona specifică de competenţă.
(2) În exercitarea atribuţiilor specifice, personalul de control poate să efectueze acţiuni de control, inclusiv inopinate, în condiţiile legii, în cadrul cărora poate să solicite şi să primească, de la persoanele care deţin sau au obligaţia să deţină, la faţa locului sau la termenul stabilit, orice informaţii sau documente necesare pentru efectuarea controlului, menţionând temeiul legal şi scopul solicitării, să ridice copii de pe orice registre, acte financiar – contabile şi comerciale ori alte acte sau documente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3) Rezultatul acţiunilor de control efectuate de către personalul de control va fi consemnat într-o notă de control, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 55.
(4) La solicitarea ANCOM, în ipoteza în care poate exista o opoziţie la desfăşurarea acţiunii de control, în vederea identificării persoanelor fizice, organele de poliţie sunt obligate să însoţească şi să asigure sprijinul necesar personalului de control pentru exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de control prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 55.(1) Constatarea şi aplicarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 52 alin. (1) se realizează de către personalul de control sau, după caz, de către personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne prevăzut la art. 54 alin. (1), prin procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 52 alin. (2) se constată de către personalul de control prin procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, iar sancţiunea se aplică de către preşedintele ANCOM, prin rezoluţie scrisă pe procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.

Art. 56.(1) În cazul constatării unei contravenţii în conformitate cu art. 55, ANCOM va dispune măsurile necesare pentru a asigura încetarea încălcării şi remedierea situaţiei produse. Măsurile vor fi adecvate şi proporţionale cu încălcarea săvârşită şi vor prevedea un termen în care furnizorul trebuie să se conformeze acestora.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se dispun odată cu aplicarea sancţiunii, astfel:

a) pentru contravenţiile constatate în conformitate cu art. 55 alin. (1) teza I, de către personalul de control prin procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii;
b) pentru contravenţiile constatate în conformitate cu art. 55 alin. (2), de către preşedintele ANCOM – prin rezoluţie scrisă pe procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.

Art. 57.(1) ANCOM poate obliga furnizorii de servicii poştale sau alte persoane fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în domenii conexe pieţei serviciilor poştale la plata unor amenzi administrative de la 100 lei la 15.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru a-i determina:

a) să furnizeze în mod corect şi complet informaţiile care le-au fost solicitate conform prevederilor art. 25 alin. (2), art. 50 alin. (1) sau art. 54 alin. (2), precum şi informaţiile stabilite în conformitate cu art. 50 alin. (3);
b) să se supună controlului prevăzut la art. 54 alin. (1) şi (2);

(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică prin decizie a preşedintelui ANCOM şi produce efecte de la data comunicării.
(3) Sumelor rezultate din încasarea amenzilor administrative stabilite la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 58.(1) În cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 52 alin. (2) pct. 5, furnizorului de servicii poştale i se aplică sancţiunea contravenţională complementară de retragere a dreptului de a furniza servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală, nemaiputând beneficia de dreptul de a furniza servicii poştale pe o perioadă de 3 ani de la aplicarea sancţiunii.
(2) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Art. 59. – Dispoziţiile prevăzute la art. 52 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 60.(1) MSI este organul administraţiei publice centrale care are sarcina de a organiza şi de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă pentru România din actele Uniunii Poştale Universale şi din alte instrumente juridice internaţionale în domeniul poştal la care România este parte.
(2) MSI reprezintă administraţia poştală română în relaţiile cu toate organizaţiile internaţionale.
(3) MSI poate delega îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) altor persoane juridice.
(4) MSI este organul administraţiei publice centrale care elaborează politica în domeniul timbrelor şi efectelor poştale.

Art. 61. – Drepturile exclusive stabilite în favoarea furnizorului de serviciu universal desemnat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă încetează la data expirării perioadei de desemnare.

Art. 62.Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul va avea următorul cuprins:

Ordonanţa Guvernului privind unele măsuri pentru emiterea şi comercializarea timbrelor şi efectelor poştale

2. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

Art. 34. -Planurile emisiunilor filatelice, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale se stabilesc de autoritatea de reglementare, în conformitate cu politica în domeniul timbrelor şi efectelor poştale elaborată de Ministerul pentru Societatea Informaţională.”

3. Articolul 1 se abrogă.

4. La articolul 2, partea introductivă şi literele a) – m) şi o) – v) se abrogă.

5. Articolele 3 – 10 se abrogă.

6. La articolul 11, partea introductivă şi literele c) – g) se abrogă.

7. Articolele 12 – 14, 15, 16 şi 18 se abrogă.

8. La articolul 22, alineatele (1), (2) şi (4) – (6) se abrogă.

9. Articolele 23, 24, 25 – 32 şi 37 – 39 se abrogă.

10. La articolul 40, alineatele (1) – (5) şi (8) se abrogă.

11. Articolul 41 se abrogă.

12. La articolul 42 alineatul (1), teza întâi se abrogă.

13. La articolul 42, alineatul (2) se abrogă.

14. La articolul 43 alineatul (1), partea introductivă şi litera a) punctele 1 – 3 şi 5 şi litera b) se abrogă.

15. La articolul 43, alineatele (2) şi (4) – (7) se abrogă.

16. Articolul 44, articolele 47 – 50, 52 şi 53 se abrogă.

17. La articolul 54, alineatul (1) se abrogă.

18. Articolele 55 – 57 se abrogă.

19. La articolul 58, punctele 1 – 19 se abrogă.

20. La articolul 59 alineatul (1), litera a) se abrogă.

21. Articolul 60 se abrogă.

22. La articolul 61, alineatele (3) şi (6) se abrogă.

23. Articolele 62, 65 şi 67 – 69 se abrogă.

Art. 63.Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

    Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile:

Directivei 97/67/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L nr. 15 din 21 ianuarie 1998, modificată şi completată prin:

– Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurenţă a serviciilor poştale ale Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L nr. 176 din 5 iulie 2002;
Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 52 din 27 februarie 2008.

PRIM – MINISTRU
VICTOR – VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Ministrul pentru societatea informaţională,
Dan Nica
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,
Cristin – Nicolae Popa
Ministrul culturii,
Daniel – Constantin Barbu
Viceprim – ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlăţean

Bucureşti, 6 martie 2013.
Nr. 13.