Programul Rabla de anul viitor nu va mai accepta orice tip de automobile


Programul Rabla de anul viitor nu va mai accepta orice tip de automobile, iar anunțul a fost făcut chiar de către președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Maşinile care nu au ITP valabil nu vor mai putea fi valorificate prin Programul Rabla începând cu data de 1 ianuarie 2019. Astăzi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică, a explicat care a fost raţiunea din spatele acestei decizii.

„Am considerat că ITP-ul este o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dă dreptul utilizatorului sau proprietarului de autovehicul de a funcţiona, de a circula pe drumurile publice. Atâta timp cât acesta nu are un ITP valabil, nu poate circula. În consecinţă, nu generează nici emisii şi tocmai acesta a fost considerentul pentru care am introdus în actul normativ care este în vigoare, dar cu aplicabilitate începând cu ianuarie 2019 condiţia de ITP valabil“, a explicat ministrul.

,