Valoarea punctului de referinţă pentru calcularea pensiilor se va indexa anual cu inflaţia, începând din 2022, şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, a anunţat ministrul Muncii după şedinţa de Guvern în care a fost adoptat proiectului noii Legi a pensiilor.
Din 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Deci, aici apare prima diferenţă faţă de proiectul care a fost pus în dezbaterea publică după ce am prezentat mai multe formule de calcul Ministerului de Finanţe şi am convenit asupra faptului că aceasta este cea mai bună. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare la data adoptării programului de guvernare. De altfel, reamintim că pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS, aceasta fiind una dintre măsurile ce a fost adoptată încă de la începutul anului trecut”, a afirmat ministrul Muncii.