Guvernul a stabilit cuantumul pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă pentru 2018


Guvernul a stabilit printr-o hotărâre, pentru anul 2018, cuantumul pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă această plată, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plăţii pentru tinerii fermieri şi plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

El a mai precizat că pentru schema de ajutor ovine/caprine plăţile directe “au plafon alocat de 56.100.000 de euro”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că prin actul normativ adoptat se va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt în condiţiile în care cunosc nivelul sumelor pe care urmează să le primească.