Una dintre legile cu impact major asupra celor peste 6 milioane de șoferi din România se modifică iar. Printre propunerile cu mari șanse de a trece sunt și măsuri care ar duce, pe termen scurt, la creșterea costurilor suportate de șoferi.
O măsură care va aduce beneficii pe termen lung, dar care va avea un impact direct şi negativ asupra buzunarelor şoferilor din România, imediat ce va fi adoptată.
Astfel se poate defini, în câteva cuvinte, unul dintre amendamentele aduse la legea RCA, care va fi modificată la doar un an după adoptare.
” Propunem eliminarea posibilitătii încheierii contractului RCA pe altă perioadă decât 6 luni şi 12 luni. “, arată o propunere a Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), similară cu un amandament al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR), incluse în documentul citat.