Curtea de Conturi Europeană susţine că unele administraţii au fost supuse presiunii de a cheltui repede fondurile


Unele administraţii naţionale au fost supuse presiunii de a cheltui repede banii din domeniul coeziunii, uneori în detrimentul performanţei, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, care citează un raport al Curţii de Conturi Europene.

Comisia Europeană şi statele membre ar trebui să utilizeze într-un mod mai eficace finanţarea din domeniul coeziunii, precizează sursa citată.

“Curtea avertizează că, din cauza întârzierilor înregistrate în finalizarea cadrului legislativ şi din cauza progreselor lente realizate în implementarea planurilor de execuţie a cheltuielilor, administraţiile naţionale au fost supuse presiunii de a cheltui repede banii, uneori în detrimentul performanţei. Comisia nu a reacţionat prompt pentru a soluţiona dificultăţile întâmpinate de anumite programe în efectuarea cheltuielilor. Acţiunile sale, precum şi cele întreprinse de statele membre, au avut totuşi un impact pozitiv asupra absorbţiei”, se arată într-un comunicat remis.