Cea mai mare parte a vulpilor, șacalilor și ciorilor grive din România ar trebui să fie ucise, în baza unui act normativ.
Aceste animale urmează să fie vânate, în baza Ordinului nr. 827/23 august 2018, emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor.
Ordinul prevede, pe lângă suplimentarea cotelor de vânătoare la porcii mistreţi, vânarea integrală a cotelor de recoltă la speciile şacal, vulpe, cioară grivă şi coţofană aprobate pentru perioada 2018 – 2019.
„Aceasta înseamnă, spre exemplu, eliminarea a 10.361 de şacali dintr-o populaţie totală de 14.273 de indivizi (respectiv 72%) şi a 49.966 de vulpi dintr-un efectiv total de 73.285 de exemplare (respectiv 67%). Măsurile vor reduce drastic populaţiile acestor specii într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu consecinţe negative pe termen lung atât la nivelul speciilor, cât şi la nivelul ecosistemelor. Pe de altă parte, măsurile aprobate nu prevăd vânarea speciilor de prădători strict protejate, precum ursul, lupul şi râsul, aşa cum era stipulat în propunerea iniţială”, arată sursa citată.