Guvernul a votat o hotărâre prin care se aprobă 16 obiective de investiții strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat, de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Printre cele mai importante proiecte de infrastructură construite în parteneriat public-privat se numără linia ferată de mare viteză Bucureşti – Craiova/(Sofia) – Timişoara/(Belgrad) – Cluj/(Budapesta). “Realizarea liniei ferate de mare viteză, în lungime de aproximativ 1.275 km, va asigura reducerea timpului de legătură dintre Capitală şi principalele oraşe de pe traseu şi va crea posibilitatea realizării unor conexiuni precum Timişoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timişoara – Belgrad şi Cluj – Budapesta”, conform unui comunicat al Guvernului.
Se stimează atragerea unui număr important de călători de la transporturile aeriene şi rutiere către transportul feroviar, atragerea turiştilor, a tinerilor cu înaltă calificare în centrele universitare, de cercetare sau industriale care există sau care se vor dezvolta pe traseu, dar şi a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate