Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în art. 9 alin. 4) faptul că în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

Acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Textul de lege de mai sus, potrivit ştirilor juridice, a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că problema de drept, care a determinat invocarea excepţiei, priveşte situaţia în care reclamantul introduce acţiunea în contencios administrativ după decizia de declarare a neconstituţionalităţii, urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză. Mai mult, se adaugă împrejurarea de fapt necontestată, conform căreia împotriva actului administrativ nu a fost urmată procedura de contestare în termenul de drept comun. În ceea ce priveşte cauzele soluţionate definitiv până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale, acestea reprezintă facta praeterita.

Din momentul sesizării instanţei judecătoreşti şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat, în mod definitiv, litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, incidenţa deciziei de admitere, pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

Legea nr. 554/2004 se abate de la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi acordă, prin art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea exercitării unei acţiuni directe în justiţie ca urmare a publicării unei decizii de neconstituţionalitate, prin care se tinde la modificarea unei situaţii juridice realizate în întregime înainte de publicarea acesteia, ceea ce echivalează cu extinderea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi pentru trecut. Altfel spus, în condiţiile în care cauza nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar partea interesată este repusă în termenul de exercitare a dreptului la acţiune în limita unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă că atunci când raportul juridic anterior reprezintă o facta praeterita, puterea deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea se întinde în trecut, deşi din perspectiva acesteia este vizat un raport juridic deja epuizat.

Curtea Constituţională a reţinut, referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, acţiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curţii Constituţionale pronunţate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăşi ordonanţa Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acţiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice.

Excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi admisă având în vedere prevederile de mai sus. Prin Decizia nr. 95/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 690/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.