Plenul Parlamentului va dezbate modificările la Statutul aleşilor


parlamentCamera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, miercuri, în şedinţă comună pentru a decide cu privire la modificările decise de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Până atunci, însă, Comisiile juridice reunite şi Comisia pentru Statut trebuie să întocmească raportul, cu modificările cerute de CC.

Curtea Constituţională a României a decis pe 27 februarie că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI.

Reamintim că Curtea Constituţională a admis sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.