Riscurile sistemice la adresa băncilor sunt importante pentru economie în ansamblu, drept pentru care sunt contracarate din momentul în care sunt identificate. În prezent, un risc sistemic a apărut în cadrul creditelor prin Prima Casă.
Debitorii cu venituri mici raportat la rata lunară (grad de îndatorare de 40-50%) şi locuri de muncă în industrii pro-ciclice care au contractat un credit prin Prima Casă sunt vulnerabili în prezent.
Programul Prima Casă a căpătat o dimensiune sistemică şi a devenit, dintr-un program guvernamental destinat ajutorării persoanelor cu venituri reduse să achiziţioneze o locuinţă, un risc la adresa sistemului bancar autohton. Stocul de împrumuturi acordate prin Prima Casă a ajuns la 31,9 miliarde lei, adică 26% din totalul creditelor acordate populaţiei în martie 2018, iar în fluxul de credit ipotecar a reprezentat 64% în 2016 şi 58% anul trecut, conform Raportului anual al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM).