Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin noțiunea de ”domiciliu” în accepțiunea Codului civil (art. 91) la care face trimitere art. 179 lit. a) Cod civil (instanța de tutelă competentă să soluționeze cererea de instituire a curatelei – în cazul persoanei care, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, deși capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator – este cea de la domiciliul persoanei reprezentate) trebuie să se înțeleagă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare. Aceasta întrucât, mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 Cod civil.

(Decizia nr. 664 din data de 23 februarie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect conflict negativ de competență)